joi, 26 septembrie 2013

Semnificatia florilor

Anemona - dragoste neimpartasita 

Busuioc - dragoste si noroc 

Begonia - aparare 

Bujor - timiditate, sfiala 
Camelia - noroc 

Crizantema - bucurie, "esti o prietena minunata" 

Crizantema rosie - iubire 

Crizantema alba - adevar 

Crizantema galbena - dragoste marunta 

Crin - virtute, frumusete, eleganta, ii tine pe nepoftiti departe 

Crin portocaliu - eleganta 

Crin salbatic - mandrie 

Crin alb - virginitate, puritate. 
Crin galben - fals, neincredere 

Floarea Soarelui - loialitate, adoratie. 

Feriga - sinceritate 

Frezie - inocenta 

Garoafa - fidelitate fara sfarsit, dragoste durabila  

Garoafa roz - "nu te voi uita niciodata" 
Garoafa rosie - capricios, schimbator 
Gardenia - bucurie, dragoste secreta
Gladiola - generozitate  
Iris - credinta, intelepciune, soarta
Iedera - prietenie si fidelitate 
Iasomie - gratie si eleganta 
Lalea - faima, succes 

Lalea rosie - "crede-ma", declaratie de dragoste 
Lalea galbena - succes in dragoste 
Lamaie - savoare, picanterie  

Liliac mov - prima iubire, sentimente profunde 

Liliac alb - tinerete, prospetime 

Flori de mar - noroc, sansa 

Margareta - soarta, simplitate 

Magnolia - dulceata, frumusete, dragoste de natura  

Narcisa - respect, stabilitate si dorinta. 

Nufar - puritate  

Orhidee - apreciere a frumusetii  

Panselute - iubire timpurie, mereu cu gandul la persoana iubita. 

Petunia - resentiment 

Rozmarin - amintiri 

Salvie - virtute domestica 
Trandafir - dragoste 

Trandafir alb - dragoste eterna, eleganta, tandrete, finete. 

Trandafir roz - prietenie, solidaritate, incredere. 
Trandafir gablen - prietenie, gelozie dar in acelasi timp exprima o bucurie imensa de a trai si bucuria de fi indragostit.  

Trandafir rosu - pasiune, exprima sentimente ce greu pot fi tinute sub control, adeseori ele sunt exprimate cu ardoare. 
 

Violeta - incredere, modestie 

Violeta albastra - grija, "voi fi intotdeauna sincer"  
 

Zambila salbatica (clopotel) - modestie, constant 

Zambila albastra - constanta  

Zambila purpurie - "imi pare rau", "iarta-ma" 

Zambila rosie sau roz - joaca 

Zambila alba - dragalasenie, "ma voi ruga pentru tine"  
Zambila galbena - gelozie.

luni, 23 septembrie 2013

Florile - magie, culoare si parfum

Nuntile de vara sunt asociate cu trandafirii. Totusi, sunt o multime de alte flori frumoase in acest sezon din care pot fi create buchete extraordinare.
In ton cu rochia de mireasa dar si cu celelalte aranjamente florale, buchetul miresei trebuie sa impresioneze, sa fie unic si sa puna in valoare mireasa.
Alegerea florilor in functie de sezonul in care se desfasoara nunta, este o modalitate foarte buna de a da o anumita tema nuntii voastre.
Avand in vedere ca majoritatea florilor sunt importate, puteti include orice flori in buchetul miresei si in aranjamentele florale, insa ar fi foarte frumos sa mergeti pe florile de sezon pentru un plus de prospetime si memorabilitate.
Floarea soarelui poate fi folosita foarte bine in aranjamentele florale. Pot fi gasite atat cele clasice galbene cat si cele rosiatice, culori ruginii.
Hortensia (Hydrangea) este de asemenea o floare foarte frumoasa. Atat cele albastre cat si cele violet pot arata foarte frumos daca sunt incluse orintre alte flori de sezon.
Liliacul, iasomia, gardenia sau chiar zambilele, inca mai pot fi gasite si pot fi folosite pentru diverse combinatii. Pe langa culorile frumoase, vor adauga parfum aranjamentelor florale. 

Gardenia Augusta, a fost folosita de catre Lady Di in buchetul sau de mireasa. Este o floare cu origini orientale si este inclusa in buchetele de nunta pentur mirosul dulce-acrisor, culoarea alb-fildes a florilor si frunzele de un verde aprins, dar poate si din cauza ca este considerat a fi o planta cu efect afrodisiac. 



Iasomia este de origine din muntii Himalaya iar floricelele mici, albe si in forma de stelute au facut din aceasta floare sa fie foarte aleasa pentru aranjamente florale deosebite. Iasomia capata un miros dulce mult mai puternic odata cu venirea toameni.
Se spune ca Iasomia este esenta multor esente afrodisiace, de aceea este folosita si pentru a crea produse de ingrijire a corpului, saruri de baie sau uleiuri de masaj. 


Hortensia a fost alegerea actritei de Hollywood Jennifer Aniston la nunta ei din anul 2000 cu Brad Pitt. Hortensiile sunt foarte cautate pentru buchete de nunta, dar trebuie avut in vedere ca exista foarte multe tipuri de Hortensie. Cele cu frunze mari, au flori rotunde colorate in nuante de roz, albastru, violet, rosu si alb. Combinate cu trandafiri vor da nastere unor buchete pline de viata, culoare si parfum. 


Traditie vs. modernism, bani la nunta sau cadou?

"Cate bordeie, atatea obiceie", asta ca sa incepem cu un proverb arhicunoscut care spune multe. Oare catre ce anume ne vom mai indrepta? Stand eu asa intr-o zi si gandindu-ma la ce era lumea odata si care erau obiceiurile vremurilor, m-a trasnit o idee. De fapt, mai mult o amintire. Mi-am adus aminte cum se facea atunci cand erai invitat la o nunta si care erau obligatiile tale de bun mesean. Gandul, sau mai bine zis "amintirea" cu pricina, mi-a venit in cap, cand intr-o zi, din intamplare, am dat peste o "lista de nunta". Da, exact asa cum ati citit. Si nu orice fel de lista, ci o lista pentru cadouri extrem de elaborata si de bine pusa la punct.

Se pare ca "modelul american" ne-a invadat si noua teritoriul, aducand cu el fel si fel de influente care mai de care mai bizare. Dar haideti sa lamurim mai intai care-i treaba cu lista asta si de ce nu mai dau oamenii clasicul dar de nunta, adica banii.

Cadourile de nunta reprezinta o situatie delicata atat pentru invitati, cat si pentru miri. Exista doua modalitati in care invitatii pot oferi cadouri mirilor: darul, adica banii (nunta cu dar) sau lista de mariaj. Cea de a doua varianta, mai putin intalnita pe meleagurile noastre, este o modalitate mai speciala de a face un dar mirilor si un obicei mai mult occidental.

Lista de mariaj, pe numele ei adevarat, reprezinta o alternativa pentru cadourile practicate in tarile europene si in occident. Mirii intocmesc o lista cu lucrurile care considera ca le sunt necesare si le trec pe aceasta foaie "magica". Aceasta este fie tinuta de parinti, fie de un magazin specializat in domeniu. In invitatiile adresate persoanelor participante la nunta, se regaseste o astfel de lista sau se gasesc date de contact unde pot lua la cunostinta despre ea. Daca unele obiecte sunt mai scumpe, pot contribui la cumpararea lor mai multi invitati. Avantajul este ca nu exista riscul repetarii. Odata achizitionat un produs, el este bifat.

Totusi, aceasta strategie implica mai multe lucruri. Trebuie amenajat un loc special pentru depozitarea cadourilor daca acestea se primesc la restaurant. Daca nu, trebuie stabilita o alta locatie ca, de exemplu, casa miresei, iar cadourile trebuie aduse inainte de plecarea mirilor la biserica.

Mirii au, la randul lor, obligatia de a multumi fiecarui invitat in parte pentru cadouri si, de asemenea, de a face si ei la randul lor cadouri, socrilor, nasilor, domnisoarelor si cavalerilor de onoare. Cadourile mirilor au, de cele mai multe ori, valoare sentimentala si legatura cu nunta.

Cadourile de nunta pot fi aduse si in alta zi decat cea a nuntii. Insa de cele mai multe ori oamenii asociaza lista de mariaj cu darul de nunta. Atentie! Cadoul de nunta nu inseamna obligatoriu ca va scuteste de "banii din plic". Banii se ofera in general la nunta, pentru a fi un mic ajutor pentru miri si pentru ca acestia sa acopere o mica parte din cheltuiala facuta. Desi nu sunteti obligat sa oferiti aceste sume, moral asa ar fi frumos. Odata ce ati acceptat participarea la o nunta, trebuie sa va asumati aceste responsabilitati.

Dar ce se intampla insa cu mirii? Chiar atat de bogat este poporul roman, sau ma rog, o parte din el, incat sa isi permita sa faca o nunta "fara dar"? Sa nu uitam ca, dimineata, cand se incheie socotelile, nu ii poti plati restaurantului numarul de meniuri consumate cu un set de oale ori un cuptor cu microunde sau un aspirator. Oamenii au nevoie de bani!

Nu este o gluma faptul ca in ziua de azi o nunta se realizeaza prin sacrificii imense facute atat de cei doi miri, cat si de familiile acestora. Nu mai trebuie sa spunem ca nici pentru invitati lucrurile nu stau chiar roz. A merge la o nunta, unde trebuie sa scoti cel putin 200 de euro din buzunar, este totusi o gaura in bugetul familiei. Unde mai pui ca ai vreo patru-cinci nunti pe an si te-ai aranjat. Adio vacante, concediu, cumparaturi sau mai stiu eu ce. Poate ca, la unele nunti ne scuzam politicos, la altele disparem ca magarii in ceata sau, pur si simplu, spunem verde in fata ca nu avem bani. Insa mai sunt si acele nunti la care mergem de nevoie, din obligatie ori de rusine.

Sunt prietenii foarte apropiati, rudele sau invitati care au fost si ei la propriile noastre nunti. Ar fi lipsa de bun simt sa ne facem nevazuti in cazul acestora. Nici pentru alte "personalitati" importante din cadrul nuntii nu e usor. Sa fii nas in ziua de azi presupune o "abtinere" de la toate celelalte lucruri pe o perioada de timp bine stabilita. Cum asa? Pai daca stam sa facem doar un m
ic calcul din ochi vedem ca cel putin 1000 de euro se duc numai pe haine, ca deh, esti nas si nu te poti prezenta oricum. Daca urmam traditia intocmai, atunci trebuie sa cumparam si cele necesare miresei, asta insemnand voal si coronita (diadema). Daca mireasa este vreo "fitoasa" si a pus ochii fix pe cel mai scump voal din magazin, aia e, trebuie sa il cumperi ca nu ai ce sa faci. Doar nu preferi sa refuzi si sa ii spui sa si-l cumpere singura. Dar stati, calculele nu se termina aici! Urmeaza lumanarile si taxa bisericii, extrem de costisitoare in ziua de azi, mai ales la bisericile "celebre". Se stie clar ca nasul are aceasta obligatie. Si uite asa toate aceste lucruri de mai sus adunate, exceptand banii pe haine, te mai duc undeva la aproximativ 500 de euro cel putin.

Urmeaza darul de masa, care trebuie sa fie consistent ca doar nu poti da la fel ca ceilalti nuntasi. Si aici trebuie sa cotizezi cu cel putin 500 de euro, asta in cazul in care nunta se tine intr-un restaurant decent. Daca mergi pe la te miri ce localuri luxoase, atunci asteapta-te chiar la 1000 de euro. Ca sa nu mai spunem ca exista si nasi mai darnici care, pe langa darul de nunta, mai fac finilor si un cadou ce consta, de cele mai multe ori, intr-un obiect decorativ, pretios sau nu, un electrocasnic ori vreun cadou personalizat. Nunta in ziua de azi a devenit o corvoada. Pentru o astfel de distractie, s-ar putea sa scoti din buzunar 2000-2500 de euro fara nici un fel opreliste.

Asadar sa revenim la oile noastre si la nuntile care se schimba de la an la an si care atrag dupa sine fel si fel de obiceiuri si traditii imprumutate. De la organizarea nuntii in aer liber cu tot cu altar, pana la obiceiuri precum "something old, something new, something borrowed, something blue", si ca sa sfarsim cu mancarea fusion si alte nebunii "miscatoare" de prin farfurie, lumea a pierdut limita.

De altfel, cum poti sa il inviti pe "tataie" de la tara care a venit maxim de doua ori in viata lui "la oras" si sa ii pui in farfurie melci, caracatita si creveti? Este adevarat ca meniul se realizeaza tinand cont de marea majoritate a celor ce vor fi prezenti, insa cu toate astea sa nu uitam ca suntem un popor roman cu alte traditii si obiceiuri culinare. Pai si atunci, oameni buni, cum sa stie tataie si mamaie si mai stiu eu ce baba de la tara sa isi prinda ea sushi-ul pe care tocmai urmeaza sa il ingereze, cu betisoarele? O sa se spele cu totii in farfuria ta cu mancare si or sa plece cu burtile lipite de sira spinarii.

Dar de ce fac compatriotii nostri romanasi toate chestiile astea? Raspuns simplu si adevarat: din snobism! Nu uitati ca romanu' prefera sa doarma in garsoniera, dar sa aiba bolidul parcat in fata blocului. Nu conteaza daca masina e mai scumpa decat casa, ce importanta are? Are el masina? Are! Cam asa sta treaba si cu meniurile la nunti. In plus, daca exista la nunta vreo doua trei persoane mai importante, mirii trebuie sa le multumeasca pe acestea si sa faca impresie buna in fata lor, de parca toti ceilalti nu ar mai exista. Si chiar daca acestea ar fi gusturile mirilor nu se cade sa iti faci un meniul dupa preferintele tale, la fel cum nu se cade sa pui numai ce muzica iti place tie, indiferent ca esti house-er, rock-er ori orice altceva.

Oamenii merg in ziua de azi pe profit. Si cum a face nunta inseamna a strange bani din timp pe o perioada foarte lunga, a te stramtora si a face sacrificii, foarte multi se gandesc ca vor achita macar o parte din chetuieli cu banii scosi de la invitati. Cum bine stim care este obiceiul, majoritatea celor ce se prezinta la o nunta, dau ca dar de nunta mirilor bani in plic. Darul trebuie sa acopere meniul si sa fie un pic mai multi tocmai pentru a da un mic ajutor proaspetilor insuratei. Ca doar vorba aceea, cine nu are bani sa stea acasa. Sau poate ca, cine stie, pana la noi reglementari vor putea plati cu POS ori in bonuri de masa, de ce nu?

Lectii de dans

Samba? Foxtrot? Vals? In care categorie se inscrie primul vostru dans? Dansul in fata tuturor acelor oameni va sperie? Frica voastra poate fi depasita printr-un simplu demers : LECTII DE DANS.

Inceput:
Iata ce sfaturi dau fiecare dintre instructorii de dans cu care am vorbit: incepeti sa luati lectii de dans inainte de nunta. Cu atata timp la dispozitie veti avea ocazia sa exersati si in zilele dintre cursuri. "Dansul este o activitate musculara care cere repetitie pentru invatare" spune Mihai de la un centru de Dans. " Daca un cuplu vrea sa arate relaxat cand danseaza la nunta, ar trebui sa acorde mai mult timp pentru a invata pasii"

Public si Privat
Tipul de lectii pe care le alegeti depind foarte mult de cantitatea de timp pe care o aveti inainte de nunta voastra. In functie de timpul pe care il aveti, va sugeram sa luati cateva lectii private.Veti fi doar voi cu instructorul, astfel  daca sunteti noi in lumea dansului, nu veti fi asa de inhibati ca in fata unui numar mai mare de cursanti. Odata ce ati lucrat cu un instructor pentru cel putin o perioada de timp, va puteti muta la un un grup de cursanti ceea ce nu este mai bine doar din punct financiar dar va fi si un exercitiu excellent  pentru nunta unde sunt mai multe persoane.

Daca ati lasat totul pentru ultimele zile inainte de nunta va trebui sa mergeti la un curs intensiv de dans. Cei care fac asta sunt foarte des intalniti iar recomandarea este sa se focuseze pe lectii private.

Simte ritmul
Este indicat ca prima oara sa mergeti cu un CD cu melodia pe care veti dansa la nunta voastra. Instructorii va pot ajuta sa alegeti dansul perfect pentru melodia voastra, astfel nu veti incerca sa dansati vals pe o melodie care este de fapt rumba. Odata ce ati reusit sa dansati excelent pe dansul ales de voi instructorii va pot invata sa dansati si alte stiluri. Puteti incerca salsa sau popularul swing, swing-ul fiind cel mai des ales pentru nunti, putand fi adaptat si altor melodii cantate la nunta voastra.

Dansati toata noaptea
Durata lectiilor de dans variaza destul de mult. Fiecare instructor de dans va lucra cu clientii in functie de disponibilitatea de timp si de banii pe care ii pot aloca acestui demers, dar recomanda sedinte de 45 de minute pana la o ora si jumatate. Lectiile introductive pot fi mai scurte, doar 20 de minute, acestea fiind un mod de adaptare excelent la miscarile de dans. Nu veti obosi si aceste scurte lectii va vor deschide apetitul pentru lectiile ce necesita concentrare mai mare.

Lectiile
Cu un instructor particular, lectii private, posibil sa nu aveti nevoie de cateva lectii, patru sau cinci. Daca optati pentru o combinatie de lectii private cu lectii de grup, veti avea probabil nevoie da cateva lectii in plus. Studiourile de dans recomanda intre cinci si 10 lectii de dans, in functie de timpul vostru. Cuplurile vor trebui sa ia lectii cel putin o data pe saptamana, desi cei mai multi instructori sunt de acord ca doua lectii pe saptamana sunt calea spre reusita. Daca lectiile se termina cu cateva saptamani inainte de nunta repetati chiar daca nu mai mergeti la cursuri. Incercati sa mergeti in locuri unde puteti dansa cel putin de doua ori pe luna sau incercati sa dansati acasa.

Distractia
Sa invatati sa dansati va fi mult mai disctractiv decat v-ati imaginat. Este o sansa pentru voi sa petreceti mai mult timp cu partenerul, unul in  bratele celuilalt, calcand unul pe pantofii celuilalt, cel putin la inceput. De ce sa nu faceti din asta o iesire din cotidian? Planuiti sa iesiti la cina sau la o prajitura dupa lectii. Sau mergeti acasa, comandati mancare si incercati sa va relaxati cu un masaj care va avea efecte fantastice.

miercuri, 18 septembrie 2013

BISERICA

Alegerea bisericii

Nu este obligatoriu sa va orientati catre o biserica amplasata cat mai aproape de restaurant. Desigur, acesta este un criteriu foarte practic si nu trebuie ignorat. Avand in vedere insa ca nunta religioasa reprezinta unul dintre cele mai importante momente din viata trebuie sa alegeti Biserica in care amandoi va simtiti bine caci, in fond trebuie sa va simtiti uniti in fata lui Dumnezeu.

Puteti opta pentru biserica la care mergeti de obicei sau va puteti casatori la Biserica in care ati fost botezat. Puteti da nastere unei traditii in familie, alegand Biserica la care s-au casatorit parintii unuia dintre Dumneavoastra.

Este bine sa va hotarati asupra Bisericii cu aproximativ patru sau chiar sase luni inainte pentru a gasi libere atat ziua cat si ora dorita. Bisericile renumite sunt suprasolicitate din primavara pana toamna, tarziu .
Indata ce v-ati hotarat asupra Bisericii stati de vorba cu preotul si stabiliti cateva detalii. In primul rand trebuie sa conveniti asupra orei. Intervalul orar cel mai potrivit pentru timp de vara este 17.30 – 19.00 evitand astfel cadura de la orele pranzului. Situatia se schimba cand vorbim de o nunta tinuta iarna; cel mai bine ar fi sa o programati intre 15.00 – 17.00 cel mai tarziu, in cazul in care vreti sa faceti fotografii la finalul slujbei, pentru ca iarna se intuneca foarte devreme.
Alte detalii ce nu trebuie omise sunt taxa pe care de obicei o plateste nasul in ziua cununiei cat si rezervarea corului in cazul in care exista.. 

Necesare pentru ziua cununiei:  
  • Certificatul de casatorie civila (fara de care preotul nu va oficia slujba religioasa);
  • Cele doua lumanari ce vor fi tinute de cavalerul si domnisoara de onoare;
  • O sticla de vin rosu;
  • Cateva piscoturi;
  • Verighetele.