miercuri, 7 august 2013

7 reguli cand alegi rochia de mireasa

Rochia de mireasa cere cateva pregatiri speciale.
Adunate de la cele trecute prin experienta nuntii si care au invatat din propria lor experienta sau au fost victime ale situatiilor neprevazute, iata care sunt cele 7 reguli cand alegi rochia de mireasa.

1. Mai intai alegi croiala. Oricat de mult ti-ar face cu ochiul rochiile infoiate sau cele decoltate, ori modelul sirena, trebuie sa alegi croiala care se potriveste cel mai bine siluetei tale.
Trebuie sa tii cont si de silueta sotului tau, dar si de tinuta lui. Intre voi trebuie sa existe o armonie estetica. Dupa ce alegi croiala, alegi nuanta rochiei tale, dar ai grija sa faci asta in lumina naturala, pentru ca lumina din magazine poate fi inselatoare.

2. Probeaza si fa-ti poze. Te poti poza singura in oglinda sau poti ruga pe vanzatoare. Studiaza pozele pe indelete si abia apoi alege rochia perfecta!
  • Cum alegi rochia de mireasa?

3. Nu exista rochie frumoasa si ieftina. O rochie ieftina poate sa para adorabila pe manechinul din vitrina, dar calitatea se va vedea imediat ce vei scoate rochia in lume. Nu croiala este motivul pentru care rochia castiga la pret, ci materialul.

4. Cu sau fara trena? Te sfatuiesc din propria mea experienta sa mergi pe varianata fara trena. Trena face rochia dificil de purtat, vei fi calcata pe rochie si, pe cuvantul meu, este extrem de neplacut si in plus te poti impiedica. Pe de alta parte trena este eleganta si te va face sa te simti o printesa.
  • Machiajul care da bine in poze

5. Ultima proba. Ultimele detalii, retusuri si mici modificari trebuie facut cu doua saptamani inainte de nunta. Nu iti cumpara rochia cu trei luni inainte. Nu o lasa in husa ei, pana in ziua nuntii, pentru ca poti avea surprize dintre cele mai mari. Fie te strange, fie este larga, fie o sa vrei ca unele detalii sa fie schimbate. Cu doua saptamani inainte de nunta este momentul perfect pentrul ultimul retus.

6. Poarta rochia inainte de nunta. In rochia de nunta trebuie sa fii sigura pe tine, sa te misti degajat, natural ca sa iti pui rochia in valoare, iar ea sa te ajute sa stralucesti. Cum nu purtam in fiecare zi rochii lungi, crinoline, trene si decolteuri adanci, trebuie sa te imprietenesti cu rochia ta. Poarta rochia in casa, inclusiv pantofii.
Strange-ti parul, demachiaza-te (ca sa nu murdaresti rochia), fa un dus inainte si nu te parfuma (pentru ca rochia sa ramana proaspata).
Aseaza-te, misca-te, fa piruiete si invata sa-ti porti rochia de mireasa! Rochiile cu crinolina si cele cu trena sunt destul de dificile, asa ca aseaza-te, ridica-te, urca scari, coboara, ca sa stii cum trebuie manevrata. Pare simplu, dar nu e!

7. Florile, pata de culoare. Speculeaza la maxim potentialul de culoare pe care il are buchetul de mireasa si foloseste-l! Buchetul te scoate in evidenta, si pe tine, si rochia ta. Nu-l lasa din mana, indiferent de context. Iubitul tau trebuie sa aiba aceeasi floare la rever, ca si florile din buchet.

luni, 5 august 2013

Istoria rochiei de mireasa. Curiozitati!

  Daca ma intrebi pe mine daca rochia de mireasa a fost intotdeauna alba, ti-as raspunde firesc si spontan: Da! Insa ca orice lucru pe lumea asta, totul are o istorie, nu atat de indepartata cum credem. Te-ai intrebat vreodata cine a fost femeia care a purtat prima rochie de mireasa? Sau ce culori erau in tendinte inainte de a intra in voga rochia alba?

   Rochia de mireasa are o vechime de peste 2000 de ani! Primele file de istoria sunt scrise de miresele din Egipt purtau mai multe randuri de materiale simple de culoare alba unul peste altul.

Si in Grecia Antica, albul era culoare de sarbatoare si reprezenta un prilej de bucurie. In Roma Antica, miresele utilizau rochii din materiale foarte moi, ceva asemanator voalului sau matasei si bineinteles tot in aceeasi nuanta alba. Purtarea unei astfel de rochii insemna un tribut adus zeului Hymen, zeul fertilitatii si al casatoriei. Un obicei curios pentru acele vremuri era ca atat miresele elene, cat si cele romane purtau pe fata un voal colorat ce simboliza devotamentul si supunerea fata de viitorul sot.

   Prima mireasa recunoscuta ca a purtat rochia alba pentru o ceremonie a fost Anna de Bretania in sec. XV-XVI la casatoria cu regele Louis al XII-lea al Frantei. Margaret Tudor, fiica lui Henry al VI-lea, a purtat la nunta ei o rochie de damasc alb care era tivita cu rosu-stacojiu, culoarea traditionala a familiilor regale.

Cum alegi rochia de mireasa?

Pana sa ajungi sa te bucuri de nunta si de ceea ce inseamna ea pentru noua ta viata, trebuie sa treci prin multe "probe de foc", incepand cu invitatiile de nunta, alegerea restaurantului si a muzicii, pana la ce culoare sa aiba glazura de pe tort.

Dar, pentru noi, femeile, cea mai importanta parte din pregatirile de nunta o reprezinta alegerea rochiei de mireasa. Acea rochie care trebuie sa te reprezinte asa cum esti tu, acea rochie incarcata de semnificatii, pentru ca imbracata cu ea pasesti spre o noua etapa din viata ta.
Ce model si ce dimensiuni o sa aiba, numai tu poti sa decizi. Dar iata de la ce trebuie sa pornesti cand iti cauti rochia de vis:

Alegerea culorii

Culoarea este definitorie pentru orice rochie de mireasa. Albul este alegerea clasica, traditionala, dar nu singura. Au trecut vremurile cand lumea se uita chioras la tine daca nu aratai ca Alba-Ca-Zapada cand paseai spre altar.
In ultimul timp, tonurile de bej au castigat teren, de la ivoriu si culoarea sampaniei, la nuanta cafelei cu lapte si piersica. Mai mult chiar, au inceput sa aiba succes si rochiile de mireasa in tonuri pastelate de auriu, rosu sau albastrul cerului.
  • Intra in comunitatea miresici, Miresici.ro si discuta despre rochia de mireasa... colorata.
Blue Wedding Dress for Sale 
  • Brunetele arata bine in rochii de mireasa albe, roz-alburiu si in tonuri de argintiu.
  • Blondele sunt avantajate de rochii gri-auriu, gri-albastrii si culoarea caisei.
  • Satenele arata superb in nuante laptoase, rozalii, verzui si movalii.
  • Roscatelor le sta bine in culori cremoase.
In alegerea culorii, trebuie sa mai tii cont si de costumul mirelui. Inevitabil, veti sta unul langa celalalt si trebuie sa va completati reciproc look-ul.

Alegerea materialului

Matasea naturala si catifeaua nu sunt prea indicate pentru nunta, deoarece sunt materiale grele, care limiteaza libertatea de miscare a miresei.
Ca sa te simti cat de confortabil se poate intr-o rochie de mari dimensiuni, asa cum este rochia de mireasa, alege materiale mai usoare - chiffon, tafta, matase artificiala, satin si organza.
Cat priveste modelul rochiei, trebuie doar sa te decizi ce tip de mireasa vrei sa fii: clasica sau moderna. Daca visezi la o nunta ca-n povesti, alege o rochie de printesa, lunga pana la pamant, cu trena masiva, voaluri si fuste suprapuse, corset impodobit. Daca vrei o rochie mai simpla, alege o croiala lejera, care sa-ti imbrace formele fara sa fie prea mulata, fara trena (sau cu trena foarte scurta) si mai degraba cu decolteu decat cu corset.


sâmbătă, 3 august 2013

Rochii de mireasa retro, istorie si influente


Rochii de mireasa retro, istorie si influente


Istoria rochiei de mireasa este foarte veche, ea incepand inca din Evul Mediu, atunci cand vesmantul de cununie avea culorile curcubeului, lucru asociat cu zeul Ra in credintele egiptene. Cele mai predominante culori erau insa rosul, galbenul si portocaliul.

De-a lungul timpului, au existat doua momente importante. Primul de refera la rochia alba de mireasa purtata in 1499 de Anna de Britannia, nuanta ce simboliza puritatea, castitatea si te ducea cu gandul la angelic. Al doilea moment la fel de important a fost marcat de regina Victoria a Angliei, in 1840, atunci cand aceasta a purtat la propria nunta o rochie de mireasa alb-argintiu, croita in model "princess". Modelul cu pricina a facut furori in intreaga lume, rochia ramanand si azi un simbol, de aici tragandu-se denumirea de "rochie victoriana", termen folosit frecvent si in prezent.

Incepand cu anul 1499, majoritatea rochiilor erau albe, dar cu toate astea nu se formase inca un concept despre ceea ce avea sa insemne rochia de mireasa propriu-zisa. In 1526, albastrul era culoarea predominanta, iar croiala rochiei consta intr-o forma usoara de crinolina, iar gatul trebuia sa fie acoperit cu guler sau cu bijuterii dintre cele mai scumpe in functie de clasa sociala din care proveneau oamenii.

Anul 1662 aduce o schimbare majora in ceea ce priveste vestimentatia la nunta. Este impusa culoarea rosie, apare corsetul ca parte componenta a rochiei, broderia, manecile cu volane supradimensionate si tulle-ul.

Cum moda se schimba de la an la an, in perioada ce a precedat anul 1772, rochiile de mireasa trec de la rosu la roz pal si diafan, iar crinolina si corsetul devin adevarate elemente de baza care nu pot lipsi din croiala rochiei de mireasa. Odata cu perioada victoriana, rochia de mireasa devine cu adevarat mit. Se renunta cu desavarsire la orice culoare, adoptandu-se numai albul pur, imaculat. Incepe a se utiliza si broderia, atat pentru suprafata fustei, cat si pentru trena. Este utilizat brocartul, dantela brodata, dar si aplicatii florale, atat pe corset, cat si pe partea de jos a rochiei. Umerii sunt si ei usor dezgoliti. Tot acum apare si buchetul miresei si coronita.

rochie retro

Vestimentatia pentru nunta incepe si ea a se imbogati cu ceva elemente noi. Desi prezente inainte, voalurile de pus pe cap, devin accesorii nelipsite din garderoba viitoarei mirese. Cele mai intalnite voaluri erau cele lungi, de cele mai multe ori mai lungi decat rochia, brodate pe margine, uneori cusute manual cu pietre dintre cele mai pretioase, cu fir de aur sau argint. Era posibil ca voalurile sa aiba culori diferite de ale rochiilor. Manusile sunt si ele folosite, atat cele lungi, dar si cele scurte din dantela. Era de neconceput ca o mireasa sa vina cu mainile goale.

rochie retro

Iata cum vestimentatia pentru nunta s-a imbunatatit simtitor. De la un simplu vesmant pentru cununie, s-a ajuns la voaluri, manusi si chiar coronite sau diademe. Un lucru foarte important de subliniat pentru aceea vreme, este faptul ca toate rochiile de mireasa erau prevazute cu maneci lungi.


In anul 1920, istoria modei si a rochiilor de mireasa suporta o mare rasturnare de situatie. Desi pana atunci nu se pomenise un alt model de rochie de mireasa decat cea lunga si de cele mai multe ori cu trena, Coco Chanel reinventeaza moda si lanseaza astfel rochia de mireasa scurta. Aceasta consta intr-o fusta pana la genunchi care la spate era prevazuta cu o trena.

In aceasta perioada, rochiile de mireasa evolueaza mult, sunt intrebuintate diferite materiale, cum ar fi matasea sau taftaua. Unele croieli sunt simplificate si se merge pe modelul rochiilor drepte, lejere, pe langa corp.

rochie retro

Dupa anii 1990, rochiile de mireasa primesc o ampla modificare. Acest lucru este posibil si datorita traficului de informatie. Apar modele dintre cele mai spectaculoase, cum ar fi cele sirena, insa se pastreaza si rochia clasica de mireasa. Astfel se renunta la manecile foarte lungi sau foarte bufante si se trece pe croiala cu maneci scurte. Cu timpul insa si acestea incep sa piarda teren in favoarea bretelelor si al decolteului dezgolit. Mult mai tarziu insa apare si rochia cu corsetul propriu zis fara nici un fel de maneca sau bretea.

In prezent rochia de mireasa poate arata cum isi doreste fiecare, in functie de gusturi! Desi se pastreaza o linie predominanta, exista modele dinte cele mai neconventionale cum ar fi rochiile colorate, inclusiv negru sau cele nonconformiste.

rochie retro

Cu toate astea, oamenii par sa se intoarca in trecut. Designerii si creatorii de moda de pretutindeni incep sa se inspire din ce in ce mai des din modelele secolelor trecute. Astfel apar manecile bufante, dantela brodata foarte des utilizata, pietrele si cristalele, talia Empire, trena foarte lunga, voalurile lungi, toca, voaletele, manusile din macrame, modelul victorian, rochia de bal, cu corset mulat si decolteu in "V" sau rotund.

Dar rochia de mireasa alba nu este peste tot in lume simbolul puritatii, pe care mireasa ar trebui sa il poarte. Exista si exceptii cum ar fi in China unde albul este asociat cu doliul si cu nenorocul. Se spune ca atunci cand o mireasa alege sa se imbrace in alb, parintii se opun casatoriei sau o reneaga. Nici musulmanii sau indienii nu intrebuinteaza rochia complet alba. Cei din urma fac aceasta exceptie numai daca pe ea se afla aplicatii de alta culoare. Rochia alba simpla este pentru acestia aducatoare de nefericire.

Planificarea bugetului pentru nunta PROCENTUAL

Tiparituri: 3,5% - 5%

Insemnand: Invitatii, taxe postale, programul, cardurile pentru asezarea la masa, meniuri.


Trusoul miresei: 13,5% - 18%

Insemnand: Rochie, voal, lenjerie, pantofi, manusi, styling par, machiaj.


Trusoul mirelui: 1%

Insemnand: inchirierea costumului, pantofi, cravata, esarfa, butoni.


Ceremonie si Inele: 8% - 12%

Insemnand: Costul pentru biserica si verghetele.


Receptia si meniul: 40% - 65%

Insemnand: Inchirerea spatiului, mancarea, mese, scaune, decoruri, bauturile si servirea.


Tortul: 2% - 2,5%

Insemnand: tortul pe care vi-l doriti


Flori: 5% - 13%

Insemnand: Aranjamentele florale pentru ceremonie si receptie.


Muzica: 2% - 10%

Insemnand: Orchestra sau Dj-ul pe durata ceremoniei.


Foto/Video: 7% - 12%

Insemnand: serviciul foto si video pe toata durata ceremoniei si a receptiei.


Diverse: 4% - 12%

Insemnand: Transpot, cazare si petrecerea dinaintea nuntii.

vineri, 2 august 2013

Cum alegi invitatiile de nunta?

Felul in care arata invitatiile de nunta trebuie sa reflecte atat personalitatea ta si a viitorului sot, cat si stilul nuntii voastre. Asadar, in functie de tipul de nunta, poti alege:

INVITATII CLASICE. Sunt invitatiile cele mai populare, care te salveaza atunci cand pur si simplu nu stii ce sa alegi din miile de modele pe care ti le pune in fata wedding planner-ul. Culorile invitatiilor traditionale, formale, sunt ecru, ivoriu sau alb, iar cerneala e de culoare neagra sau gri inchis. Invitatiile clasice sunt elegante si vor impaca toate gusturile, pana si pe cel al soacrei.

INVITATII CU MODELE. Aici, paleta este la fel de larga ca si imaginatia ta. Nu trebuie decat sa alegi doua-trei simboluri care te reprezinta si sa te duci cu ele la un centru specializat care sa ti le transpuna pe hartie. Ai grija insa: nu incarca invitatia cu modele "pseudo-romantice", care duc mai mult spre kitsch - inimioare, trandafiri - si nici nu abuza de marginile aurite cu care se decoreaza majoritatea invitatiilor. O invitatie facuta cu bun-gust spune multe despre miri.

NUNTA SIMPLA = INVITATII SIMPLE. In cazul in care nunta va fi una simpla si modesta, alege invitatii cu model minimal. De exemplu, nuntile pe plaja, foarte populare in Vest, sunt insotite de invitatii simple. Este suficienta o hartie simpla in plicul aferent, fara o textura anume, pe care sa fie scris textul.


INVITATII NECONVENTIONALE.Poti alege invitatii de ciocolata gravate cu auriu, invitatii din hartie reciclata pentru o nunta eco, invitatii tematice. De exemplu, daca ti-ai ales o nunta cu caracter medieval, invitatia potrivita este cea sub forma de sul, aparent arsa pe margini. Daca ai o nunta cu o tema cromatica, asorteaza culoarea invitatiei la culoarea aleasa pentru nunta, iar o nunta cu tema glam cere o invitatie pe masura - stralucitoare si sofisticata.

HARTIA SI FONTUL. Daca vei avea invitatii impaturite in doua sau in trei, nu alege o hartie foarte groasa. Este mai greu de impaturit si in plus nu va arata bine. In ceea ce priveste fontul cu care vor fi scrise invitatiile, si acesta trebuie ales in concordanta cu specificul nuntii si, mai ales, cu ceea ce va doriti voi doi. Nu alege ceva greu lizibil sau care sa solicite prea mult privirea si rabdarea.
Invitatiile formale sunt de obicei gravate (litere ies in relief), rezultand astfel o invitatie cu textura. Nu uita ca regula cere ca adresa invitatilor sa fie scrisa de mana - cumpara mai multe plicuri, in caz ca mai gresesti unele nume sau adrese, si roaga-ti domnisoarele de onoare sa te ajute.
SFATURI UTILE:
  • daca ai 50 de invitati pe hartie, cumpara totusi cateva invitatii in plus; nu se stie niciodata daca nu ai uitat vreo verisoara din copilarie;
  • odata cu invitatiile, e bine sa cumperi si cardurile de multumire, este important sa le multumesti celor care au venit la nunta ta pentru cadou (sa le specifici exact cadoul si cum intentionezi sa il folosesti) si mai ales pentru prezenta;
  • trimite invitatiile cu 2-3 luni inainte de nunta - asa toata lumea va avea timp sa se pregateasca;
  • ca sa te asiguri ca invitatii isi vor primi plicurile, citeste de doua ori adresele si mai roaga pe cineva sa le verifice.
 Poti comanda invitatii de nunta online de aici: Invitatii-felicitari.ro, Invitatii.ro , Invitatiipentrununta.ro, Invitatii-nunta.ro , Invitatie-nunta.ro.

Daca vrei ceva din strainatate, apeleaza cu incredere la: 1st Class-wedding-invitations.com, Rexcraft.com, Vponsale.com.

joi, 1 august 2013

Alegerea pantofilor barbatesti

Fie ca barbatul in cauza este mirele sau cavalerul de onoare, sau pur si simplu invitat la o nunta, barbatii trebuie sa isi aleaga pantofii potriviti costumului pe care il poarta. Un costum perfect poate fi pus intr-un con de umbra din cauza pantofilor nepotriviti.

Iata cateva sfaturi pentru a alege pantofii potriviti pentru costumul de nunta:
Pantofii de nunta ar trebui in general sa fie cat mai alungiti posibil pentru a da impresia de picioare lungi. Varful  prea rotund sau bont nu va da impresia de look formal ci din contra. Singura exceptie este atunci cand purtati frac, acesta fiind asortat traditional cu pantofi cu varful rotunjit.

Stilul "Loafer"  sau mocasinii, sunt cei mai populari pantofi dar puteti alege si stilul "Oxford " sau "Brogue". Trebuie avut grija ca in cazul cusaturilor, sa fie cat mai subtiri posibile si sa fie neaparat in aceeasi culoare ca si pantoful.

Oxford shoes

 
Loafers shoes


 
Brogue shoes



Pielea este de obicei materialul pentru pantofii formali insa aceasta poate fi mata sau lucioasa. Daca sunt lacuiti, atunci ar fi bine sa aibe cat mai putin cusaturi posibile.

Culoarea pantofilor trebuie sa dea un usor contrast cu costumul insa nu trebuie sa devina centrul de interes al tinutei.

Iata cum se pot asorta pantofii cu diverse culori ale costumului:
-          Daca alegeti un costum negru sau gri inchis, atunci trebuie sa purtati pantofi negri in mod clar. Acestia pot fi din piele mata sau lucioasa.
-          Pentru un costum gri deschis fara tonuri de maro, pantofii negri sunt de obicei alegerea cea mai buna, insa pentru o nunta in timpul zilei se pot purta si pantofi albi.
-          In cazul unul costum maro, pantofii gri deschis sau maro inchis sunt o alegere buna. Daca totusi aveti dubii, alegeti negru.
-          Daca aveti un costum alb, cea mai buna varianta sunt pantofii albi. Daca asortati la costum o camasa dintr-o alta culoare atunci pot fi asortati si pantofii din aceeasi culoare precum camasa.
-          Pentru un costum bej, pantofii maro deschis sau maro (dar nu foarte inchis) sunt cea mai buna alegere.
-          Evident, puteti alege si un costum de alta culoare, asa ca daca alegeti albastru, atunci pantofii maro se vor asorta excelent. De asemenea si pentru un costum gri-verzui puteti asorta pantofi maro, dar daca aveti ceva dubii alegeti pantofii negri.

-          Daca inchiriati costumul atunci ar trebui sa intrebati daca au si pantofi care sa se asorteze cu acesta. Multi oameni sunt putin suspiciosi la a inchiria pantofii insa te poate scuti de o cheltuiala in plus si de faptul ca nu mai trebuie sa cauti pantofii potriviti care sa se asorteze.

Ca si mireasa, mirele va purta pantofii pentru toata ziua. Ca sa nu riscati sa aveti probleme in ziua nuntii, sa nu va simtiti confortabil in aceasta zi, ar fi bine ca pantofii sa ii alegeti cu cel putin o saptamana inainte si sa incercati sa ii purtati pentru cateva zile pentru a va obisnui cu ei.

Pentru a-i ingriji, evitati contactul cu apa si folositi doar crema speciala sau ceara pentru lustruit.