vineri, 18 aprilie 2014

Cum îţi alegi jartiera de mireasă

Deşi nu este o tradiţie tipic românească, aruncarea jartierei a început să apară în programul multor nunţi de la noi. Află de unde a pornit tradiţia şi cum să alegi această piesă de lenjerie...
Căci faţă de restul lenjeriei, jartiera chiar va fi văzută de invitaţi, deci va trebui să o asortezi la rochie, accesorii şi stilul tău, fie el inocent , fie foarte sexy.

Aruncarea jartierei, o tradiţie veche


Dacă nu-ţi place tradiţia cu aruncarea jartierei, gândeşte-te ce pătimeau miresele din secolul XIV. Pe atunci, oamenii credeau că vor avea noroc dacă pleacă de la nuntă cu o bucată din hainele miresei, aşa că trăgeau cu toţii de rochia şi accesoriile ei.
Până la urmă, miresele au început să arunce chiar ele obiecte de îmbrăcăminte către invitaţi, iar jartiera era unul din ele. Însă, după câte se spune, oamenii nerăbdători se înghesuiau în jurul bietei mirese, încercând să-i scoată chiar ei jartiera.

Aşa că mirii, mai puternici şi rezistenţi, au preluat sarcina. Mireasa a rămas cu aruncarea buchetului, iar mirelui îi revine jartiera.

După ce o scoate cu dinţi sau, mai civilizat, cu mâna, el aruncă acest accesoriu sexy către grupul de bărbaţi necăsătoriţi prezenţi la nuntă. În unele ţări tradiţia spune că cine o prinde va trebui să i-o pună pe picior fetei care a prins buchetul. Superstitioşii cred că cei doi vor forma un cuplu în curând.

Chiar dacă nu crezi în superstiţii, momentul poate fi amuzant şi distractiv, şi pentru miri, şi pentru invitaţi, aşa că înarmează-te cu o jartieră pe gustul tău.

Cum alegi jartiera


Dacă eşti o romantică, probabil că vei vrea să mergi pe stilul inocent, cu o jartieră simplă, albă, dintr-o dantela fină. Poţi gasi modele cu aplicaţii din perle, cristale, fundiţe şi câte şi mai câte. Ideal ar fi ca aceste aplicatii să se potrivească celor de pe rochie.

O mireasă nonconformistă poate să aleaga varianta contrastelor, purtând o jartiera roşie, sexy.

O rochie amplă sau cu crinolină îţi va permite să porţi orice model de jartieră, căci nu rişti să se vadă ceva. Dar dacă au o rochie tip sirenă sau dintr-un saten fin, o jartieră prea „înfoiată” s-ar vedea urât, deci caută-ţi ceva fin, fără dantelă şi fără pietre sau perle. 

joi, 17 aprilie 2014

Topul celor mai frumoase 10 torturi de nunta albe

Un tort alb, parca brodat cu motive florale din martipan, pentru un cuplu traditionalist, romantic, cald si elegant.
 tort alb de nunta
Un tort ciufulit, modern prin design, dar clasic prin albul pur. Sigur vei atrage privirile si comentariile admirative ale tuturor invitatilor daca vei opta pentru acest model de tort.
tort alb de nunta
Mic, alb, decorat cu trandafiri dulci din martipan, reprezinta tortul ideal pentru o nunta rafinata si romantica.
 tort alb de nunta
Ati hotarat sa organizati o nunta intima, doar cu familia si prietenii apropiati. Atunci acest tort, cu un singur nivel, invelit in martipan alb si cu mici detalii in nuante pale de mov iti va asigura reusita in fata tuturor invitatilor.
tort alb de nunta
Iti doresti o nunta stralucitoare din toate punctele de vedere. Acest model de tort va completa perfect ideea ta prin albul luminos si nu in ultimul rand prin micile bijuterii aplicate.
tort alb de nunta
Un astfel de tort cu mai multe etaje este ideal pentru a putea multumi un numar foarte mare de invitati. Albul total si ghirlanda de floricele, plus margelutele ce delimiteaza etajele tortului te ademenesc, cu siguranta.
tort alb de nunta
Albul confera aura de simplitate, iar detaliile realizate manual aduc o nota de eleganta si, mai ales, de unicitate.
tort alb de nunta
Alb, rose, ivoire, cu micii fluturasi prinsi peste simplitatea imaculata a tortului, reprezinta alegerea perfecta pentru un cuplu tanar, jucaus, ce paseste timid pe cararea vietii in doi.
 tort alb de nunta
Un tort in stil romanic, elegant. Si pentru ca am observant ca mica pata de culoare rosie in formatul trandafirilor nu arata rau deloc, ne-am hotarat sa vi-l recomandam cu toata inima.
 tort alb de nunta
O nunta mare, eleganta, intr-o locatie rafinata, cu invitati selecti, nu poate fi incheiata decat cu un astfel de tort ce va fura privirile si va incanta gustul tuturor.
 tort alb de nunta


Sursa: aici

miercuri, 16 aprilie 2014

Pălării şi voalete pentru mirese sofisticate

Vrei să fii o mireasă „altfel”? Renunţă la voalul tradiţional şi pune-ţi pe cap o pălărie sau o voaletă, accesorii care te transformă într-o mireasă non-conformistă şi sofisticată.

Voaleta, pentru mirese sofisticate


Orice model ai aleage, voaleta îţi aduce un aer de mister şi senzualitate. Cu aspectul său sofisticat, acest accesoriu este rezervat mireselor care nu se tem să iasă în evidenţă.

În mod normal, voaleta s-ar alege la sfârşit, după ce te-ai decis în privinţa rochiei, dar există şi mirese care se îndrăgostesc de o voaletă şi îşi construiesc întreaga ţinută în jurul ei. Deşi este un accesoriu original şi sofisticat, voaleta nu îţi limitează alegerile în ce priveşte rochia.

Se potriveşte la o rochie de mireasă vintage, dar intră într-un contrast plăcut şi cu o rochie modernă, fie lungă şi glamour, fie scurtă.  

Voaleta este de fapt un voal foarte scurt, cel mult până la bărbie, care acoperă toată faţa sau doar un obraz. Poate fi prinsă de o floare, un pieptene de păr sau de o pălărie vintage. Dacă nu îţi plac nici florile, nici pieptenii şi nici pălăriile, există totuşi o opţiune: voaleta „bandeau”, care se prinde la tâmple cu câte o agrafă mică şi acoperă doar faţa, ca o mască.

Iar dacă nu vrei să-ţi ascunzi un chip frumos sau un machiaj sofisticat poţi alege o voaletă foarte scurtă, mai degrabă o bucată mică de voal, care îţi acoperă fruntea şi poate un ochi.

Oricum, la petrecere îţi poţi scoate voalul, păstrând doar accesoriul de care a fost prins.

Deşi este mult mai uşoară decât un voal propriu-zis, s-ar putea ca şi voaleta să fie puţin incomodă în timpul petrecerii, mai ales când trebuie să-ţi săruţi invitaţii.

Dacă ai de gând să-ţi scoţi voaleta, nu uita să menţionezi asta când ţi se aranjează părul.

Pălăria, accesoriu pentru multe stiluri


Vintage, romantic, modern, rustic, extravagant, sunt numai câteva din stilurile la care se potriveşte o pălărie, un accesoriu la fel de original ca şi voaleta, rezervat mireselor cărora nu le lipseşte curajul.

Miresele romantice sau care au ales o locaţie rustică pentru petrecerea nunţii pot purta pălăria cu boruri largi, accesorizată sau nu cu flori sau voal. Contribuie la un look original, însă e adevărat că sunt puţin incomode din cauza borurilor largi, care te deranjează când trebuie să îmbrăţişezi un invitat. Aşa că cere o coafură care îţi va permite să-ţi scoţi pălăria la petrecere.

Mult mai comodă, dar şi mai greu de asortat este pălăria mică, fără boruri, în stilul anilor ’30.
Se aşază pe creştetul capului, iar de ea se poate prinde o voaletă.
Puţine mirese mai aleg pălăriile cloş, cu borurile lăsate, care acoperă fruntea şi ascund machiajul.

Dar dacă vrei să fii cu adevărat specială şi nu-ţi lipseşte curajul, poartă în ziua nunţii un joben.
În mod clar, nu este pentru miresele clasice dar dacă eşti genul extravagant şi vrei să rămâi pentru totdeauna în amintirile invitaţilor, jobenul este accesoriul ideal.
Se potriveşte nu numai rochiilor extravagante, ci şi celor simple şi poate fi accesorizat cu o voaletă sau chiar un voal.

marți, 15 aprilie 2014

Evantai, mănuşi, umbrelă pentru mirese deosebite

Îţi doreşti să fii o mireasă ieşită din tipare? Îndrăzneşte să-ţi accesorizezi rochia cu o pereche de mănuşi lungi, un evantai din pene sau o umbrelă vintage, din dantelă.

Toate miresele poartă buchet, bijuterii şi voal, dar mai puţine îndrăznesc să-şi accesorizeze ţinuta cu obiecte originale.  Află de ce ar trebui să porţi mănuşi, evantai sau umbrelă la nunta ta.

Elegantă sau extravagantă cu mănuşi


Mănuşile sunt încă pe lista de accesorii preferate ale mireselor romantice şi graţioase, dar le folosesc şi miresele extravagante, căci există câte un stil pentru fiecare. Mănuşile lungi de mătase sau satin se potrivesc la rochia elegantă şi formală, pe când miresele extravagante pot purta mănuşi de dantelă fără degete.

Orice stil ai alege, mănuşile trebuie să vină în completarea rochiei, fără să o eclipseze şi fără să contrasteze cu stilul ei. Detaliile, culoarea, tema, totul trebuie să se potrivească, altfel mănuşile îţi vor strica look-ul în loc să-l îmbunătăţească.

În ce priveşte lungimea mănuşilor, aceasta depinde de croiala rochiei. Dacă nu ai mâneci se potrivesc mănuşile foarte lungi, care trec de cot, dar la o rochie cu mânecă scurtă ai nevoie de mănuşi care nu depăşesc cotul.

Nu uita că mănuşile se dau jos atunci când mănânci sau bei. Le poţi purta la biserică, atunci când îţi întâmpini oaspeţii  la restaurant şi atunci când dansezi. În timpul ceremoniei religioase, când vine momentul să-ţi pui verigheta pe deget va trebui să-ţi dai jos mănuşa de pe mâna stângă. Şi ar fi o idee bună să renunţi la aceesorii precum inelele şi brăţările, căci bijuteriile nu se pun peste mănuşi.

Umbrela de soare pentru mirese romantice


Chiar dacă pare un accesoriu demodat, umbrela poate fi elementul care scoate din anonimat ţinuta miresei şi o face de neuitat. Că eşti romantică, elegantă, extravagantă sau îndrăgostită de stilul vintage, există cu siguranţă o umbrelă pentru tine. Ba chiar poţi să-ţi găseşti şi una în stil chinezesc dacă vrei să dai o temă aparte nunţii tale.

Din păcate, umbrela este unul din accesoriile care riscă să treacă neobservate de majoritatea invitaţilor pentru că nu o poţi purta nici la biserică şi nici la restaurant - în schimb, o poţi purta la şedinţa foto, ceea ce este de ajuns dacă vrei să rămâi cu amintiri de neuitat de la nunta ta. Dar dacă ai şansa unei petreceri în aer liber, nu trebuie să ignori un accesoriu atât de original cum este umbrela de soare. În alte ţări, tot mai multe mirese decid să înlocuiască buchetul cu o umbrelă de soare delicată, din dantelă albă.

Dacă decizi să apelezi şi tu la acest accesoriu, fie şi numai pentru şedinţa foto, ar trebui să ştii că şi umbrela se alege în funcţie de modelul şi stilul rochiei, ea trebuind să completeze rochia de mireasă într-un mod plăcut.

Evantai pentru mirese misterioase


Şi evantaiul poate înlocui cu succes buchetul de mireasă dacă îndrăzneşti să fii altfel. Priveşte-ţi mirele pe deasupra unui evantai pentru a fi misterioasă şi sexy – dacă îi place poţi să repeţi „figura” şi în noaptea nunţii! E adevărat că sunt accesorii mai rare şi oferta nu este atât de variată, dar dacă te străduieşti un pic vei găsi un evantai pentru orice stil.

Poarta un evntai cu pene pentru un look extravagant, unul din dantela la o rochie vintage si unul din hartie daca vrei sa ai un aer exotic.   

luni, 14 aprilie 2014

Semnificaţia florilor din buchetul de mireasă

Ţi-e greu să te decizi în privinţa florilor ce-ţi vor alcătui buchetul de mireasă? Alegerea îţi va fi mai uşoară dacă ţii cont de semnificaţiile florilor şi de mesajul pe care vrei să-l...
Fiecare floare are simbolul ei, legat sau nu de aspect, deci dacă vrei să fii o mireasă inocentă, simplă sau, din contră, una extravagantă şi exotică, poţi să foloseşti florile din buchet în avantajul tău.

•    Garoafe – mireasa îndrăgostită
•    Violete – mireasa loială
•    Nu-mă-uita – mireasa îndrăgostită
•    Margarete – mireasa inocentă, simplă
•    Iederă – mireasa îndragostită şi fidelă
•    Crin alb – mireasa inocentă, dar rafinată şi elegantă
•    Cale – mireasa elegantă
•    Bujor – mireasa fericită şi împlinită
•    Lăcrămioare – mireasa inocentă, credincioasă
•    Flori de portocal – mireasa familistă, îndrăgostită
•    Orhidee – mireasa exotică, rafinată, aventurieră
•    Trandafiri roşii – mireasa pasionala
•    Trandafiri albi – mireasa inocentă
•    Frezii – mireasa proaspătă, pură
•    Narcise galbene – mireasa modesta
•    Bambus – mireasa loială, demnă de încredere
•    Camelii – mireasa recunoscătoare
•    Floarea soarelui – mireasa veselă, exuberantă
•    Panseluţe – mireasa sensibilă
•    Liliac – mireasa sinceră

Flori cu semnificaţii negative


Deşi toate florile sunt frumoase, unele sunt asociate cu anumite trasături mai puţin plăcute, deci dacă nu vrei să laşi impresia greşită poate că ar fi bine să le eviţi când îţi alcătuieşti buchetul de mireasă.

•    Gălbenele – mireasa geloasă
•    Narcise albe – mireasa narcisistă, egoistă
•    Petunii – mireasa furioasă
•    Boboci de trandafir – mireasa-copil, nepregătită pentru viaţa de familie
•    Nemţişori – mireasa frivolă, nestatornică
•    Zambila – mireasa grăbită
•    Mimoze – mireasa mofturoasă

Flori pentru miresele superstiţioase

Ca orice alt eveniment important, nunta este înconjurată de superstiţii, iar buchetul miresei nu putea să facă excepţie. Deşi sunt printre cele mai folosite flori la nuntă, despre trandafiri se spune că ar aduce lacrimi, ca şi lăcrămioarele.
Calele, deşi sunt perfecte pentru un buchet simplu şi elegant, se pare că sunt mai degrabă pentru înmormântări, iar când apar în buchetul miresei ar aduce fie o tragedie, fie o desparţire.

În schimb, aducatoare de noroc sunt florile de măr şi soc, iasomia – simbol al bogăţiei - şi levanţica, ce reprezintă începutul unei vieţi de familie armonioase.

O căsnicie fericită se spune că vor avea şi miresele care adaugă în buchet câteva fire de iederă. Dacă mai pui şi un trifoi cu patru foi, norocul îţi este garantat atât în căsnicie, cât şi în viaţă.

duminică, 13 aprilie 2014

Lista completa cu accesoriile necesare la nunta

Una dintre greselile pe care le facem atunci cand ne planificam nunta este ca ne gandim mai mult la "lucrurile esentiale" si mai putin la "accesorii". Planificand nunta, trecem pe lista cu lucruri de facut rochii, costume, verighete, biserica si starea civila, restaurantul si muzica. La sfarsitul listei, mic si aproape indescifrabil, accesoriile.
Multe mirese si-au amintit cu cateva zile de nunta ca pe lista lor se mai afla inca accesoriile. Si atunci, miresele se gandesc automat la cocarde si... cam atat. Apoi, isi pun intrebarea: totusi, ce accesorii mai sunt necesare la o nunta? Pai, haideti sa le luam pe rand.

Cocarde


Cocardele sunt florile artificiale care se pun in piept nuntasilor. Desi pentru unii dintre noi moda cocardelor a trecut de mult, nu prea vedem nunti la care nuntasii sa nu poarte in piept acele flori mici confectionate din panza. In ultima vreme, se prefera in locul clasicelor cocarde, florile naturale, dar sunt destul de pretentioase si aduc un stres in plus, fiind obligatorie procurarea florilor cu cateva ore inainte, altfel se ofilesc. In plus, florile naturale, desi mult mai frumoase, poarta riscul patarii hainelor invitatilor. Pri urmare, nu uita sa achizitionezi cocarde. Numarul lor trebuie sa fie egal cu cel al invitatilor (plus cateva d rezerva). Cocardele pentru nasi sunt mai mari si mai elegante. Socrii vor avea si ei cocarde mai mari decat ale celorlalti invitati, dar mai mici si mai simple decat ale nasilor. Atentie! Cocardele se prind cu bolduri (ace cu gamalie), prin urmare nu uita sa achizitionezi multe bolduri (de 2-3 ori mai multe decat numarul invitatilor).

Cosulet pentru cocarde


Frumos ar fi ca toate cocardele sa fie pregatite din timp (prinse bolduri pe ele) si puse intr-un cosulet special. Cosuletul trebuie sa fie asortat cu celelalte accesorii (gen pernuta pentru verighete).

Cosulet pentru petale de flori


Se obisnuieste la unele nunti ca, in anumite momente, domnisoarele de onoare sa arunce cu petale de trandafiri, fie in calea mirilor, fie deasupra lor. Si pentru petalele de tranafiri va fi nevoie de un cosulet, sau chiar mai multe, daca vreti ca toate domnisoarele de onoare sa arunce cu petale de trandafiri asupra voastra.

  

Bol pentru orez


In unele zone se arunca orez peste miri la iesirea din biserica, pentru a le aduce noroc si prosperitate. Nu este deloc frumos ca orezul sa fie purtat intr-o punga. Se poate folosi in acest scop un bol mai mare, sau chiar un cosulet frumos decorat, asemanator cu cele pentru cocarde sau petale de flori.


Pernuta verighete


Unul dintre obiceiurile imprumutate din alte culturi este si asezarea verighetelor pe o pernuta speciala pentru momentul in care preotul cere verighetele pentru a fi puse pe degetele mirilor. Pernutele pentru verighete sunt foarte elegante, iar nunta voastra va dobandi mai mult stil. Desigur, si acestea trebuie sa faca parte din aceeasi "poveste" cu celelalte accesorii.


 

Pahare de sampanie pentru miri


Atunci cand mirii intampina nuntasii cu cate un pahar de sampanie, de obicei, paharele mirilor sunt decorate festiv. Paharele pot fi gravate cu numele lor si data nuntii sau pot purta hainute care sa le faca "mire" si "mireasa".

Suport place card


La nuntile mai elegante sau mai organizate, pe mese se aseaza in suporturi place card-uri, adica niste carduri pe care sta inscris numele invitatului care va ocupa respectivul loc. Daca organizati o astfel de nunta, nu uitati de aceste suporturi. Ele pot fi folosite si pentru a desemna numarul mesei, daca va decideti ca nu stabiliti chiar locul fiecare invitat, ci organizati doar grupurile / familiile la mese.


Figurine tort


Chiar daca majoritatea cofetariilor care fac torturi de nunta au la vanzare si figurinele cu mire si mireasa, poti totusi sa procuri aceste obiecte separat. Pe langa faptul ca poti gasi figurine mult mai frumoase decat cele din cofetarii, in comert se gasesc si figurine mai deosebite (romantice, sexy, amuzante, tematice). Figurina de pe tort va fi suvenirul vostru care va purta peste ani gustul dulce al acestei zile.


Set pentru tort


Fiindca tot vorbeam de tort, unul dintre cele mai frumoase momente ale unei nunti este cel al taierii tortului de catre miri. In zilele noastre mirii nu se mai bazeaza pe seturile pentru taiat tortul oferite de restaurant, ci isi procura un set personalizat. Seturile sunt formate din paleta de tort si cutit special. Si acestea pot avea un ornament specific, sau pot fi chiar gravate, ca si paharele, cu numele si data nuntii voastre.


Carte de oaspeti


O moda relativ noua a introdus in lista accesoriilor pentru nunti si cartea de oaspeti, care este in fapt un caiet foarte frumos decorat in stilul nuntii si asortat cu celelalte accesorii, in care invitatii va pot scrie cateva randuri: urari, impresii de la nunta, ganduri pentru voi, mirii.


 
"Casute" pentru dar


Pentru ca inca se mai pastreaza obiceiul ca nuntasii sa daruiasca mirilor cate un plic cu bani, este frumos ca acestea sa poata fi depuse intr-o casuta sau cufar special, nu sa fie oferite direct mirilor. Aceste "casute" sunt, de fapt, niste cutii care pot avea orice forma, in functie de stilul sau tema nuntii voastre (casute, cufar, masinuta, scoica, etc.)

Idei cadouri de nunta

Pentru ca am tot vorbit despre ce trebuie sa faca mireasa, cum sa faca, in ce fel si cand, recunosc ca i-am neglijat putin si pe ceilalti participanti la marele eveniment. Stim cu totii ca la o nunta nu te poti duce tocmai cu mana goala, asa ca multa lume are dileme in ceea ce priveste cadoul pentru miri. Ideile sunt multe: de la lucruri practice, la lucruri amuzante, la abonamente si calatorii.
Am cercetat putin internetul pentru acest articol si am gasit 5 idei ce mi se par practice si simpatice pentru un cadou adresat mirilor:

1. tava etajata pentru prajituri. Un cadou practic pentru casa noua; sunt convinsa ca nici unul dintre miri nu s-a gandit sa achizitioneze asa ceva.


2. tava speciala pentru vin. Aceasta tava cu fante iti face viata mai usoara atunci cand te deplasezi de la bar la masa, pentru a servi invitatii.

3. camera digitala este un cadou minunat pentru cei care iubesc vacantele si carora le place sa imortalizeze toate momentele importante din viata lor. Unde mai pui ca aceasta camera developeaza pozele instant (Polaroid Z340).

4. Setul aniversar de vin este o idee buna pentru cei care vor sa fie originali si amintiti pentru acest lucru. Personalizeaza cateva cutiute de lemn pe care sa scrii “Prima aniversare”, “A doua aniversare”, “A treia aniversare”, etc. Garantez ca nu vei da gres!

5. Daca stai sa te gandesti la cateva lucruri ce vor fi necesare in casa unui cuplu proaspat casatorit, cu siguranta unul din lucrurile care iti vor veni in minte va fi cartea de bucate. Ar fi o idee minunata sa achizitionezi un set de astfel de carti, pentru ca viitoare mireasa sa isi poata rasfata proaspatul sot cu tot felul de bunatati!