Se afișează postările cu eticheta american. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta american. Afișați toate postările

joi, 6 martie 2014

Trash The Dress

Voi incepe acest articol amintindu-mi de vremea cand eram mai mica, o copila naiva care visa ca Fat Frumos va veni calare pe un cal alb si ca acesta o va face mireasa lui. Incercam mereu sa imi inchipui cum voi arata, cum va fi rochia aceea imaculata. Tin minte ca la un moment dat,  in timpul unei expeditii in podul bunicilor am gasit  rochia de mireasa a mamei. Bineinteles ca timpul o ingalbenise si moliile probabil facusera vreun party... dar rochia era inca superba. M-am gandit atunci ca povestea acesteia e trista... o rochie atat de speciala si totusi ''de unica folosinta''.  

    Acum nu imi mai fac griji. Am aflat intre timp ca Fat Frumos nu stie sa calareasca, iar chestia cu rochia nu e chiar asa de simpla.
    Cautarea rochiei de mireasa este o parte foarte emotionanta din procesul de planificare a nuntii. Probezi zeci de rochii, pierzi ore intregi privind reviste, vitrine, proband ... insa nu conteaza. Sentimentul pe care il ai atunci cand te privesti in oglinda si ai certitudinea ca asta e ! ... ''ca sunteti facute una pentru cealalta'' ... e minunat (asa mi s-a spus). Bineinteles ca acum vorbesc din auzite , insa sunt convinsa ca asa si e.


    Am aberat putin si m-am indepartat de la tema articolului.
    Vestea buna este ca in ultimul timp miresele au inceput sa nu mai poarte rochia de mireasa doar in ziua nuntii, ci si cu alta ocazie. Este vorba de deja cunoscuta sedinta Trash the Dress ( sau cum spun eu Sa Terfelim Rochia).



    Trash The Dress este un ritual american la origini, dar care a fost imprumutat mai apoi in toata lumea, inclusiv la noi. Putem sa ii spunem Aftershoot, Rock the dress, "Demiresizare" ... ideea este ca acesta sedinta foto-video are un farmec aparte, in urma ei rezultand materiale foarte artistice, expresive si neasteptate. Este vorba de creare nu de distrugere. Rochia poate fi doar murdarita, udata, rupta chiar ... dar nu este obligatoriu. Se pot face si sedinte TTD "curate". Eu vad acest ritual ca pe o ocazie de a te mai bucura odata rochia de mireasa si mai ales ca pe o materializare a emotiilor si sentientelor din spatele rochiei, o refulare a tensiunilor din ziua nuntii.


    Multe voci sustin ca acest trend a luat nastere prin 2001 la Las Vegas, unde fotograful John Michael Cooper a inceput sa faca fotografii ce contrastau eleganta miresei cu diversele locatii neobisnuite. Wikipedia spune ca ideea de a ''trashui'' rochia dateaza de prin 1998 cand in serialul Sunset Beach a fost filmata o scena in care Meg Cummings a intrat imbracata in ocean pentru a-si distruge rochia. Am preluat si noi fenomenul acum vreo 2-3 ani, nu cred (nu am aflat cel putin) ca exista vreun forograf care sa isi fi asumat titlul de ''Primul care a facut Trash The Dress in Romania''.  La ora actuala majoritatea fotografilor profesionisti propun astfel de sedinte.


Sedintele presupun locatii neobisnuite & deosebite. O sa incerc mai jos sa fac o clasificare simpla :
Sedintele ''wet'' - cele mai populare. Presupun locatii cu apa (mlastina, lac, ocean, mare). 
Sedintele ''urban'' - cred ca ocupa locul 2 la popularitate. Sunt cele mai accesibile si pot fi folosite orice locatii din orase : locuri de joaca, poduri, alei, cimitire de masini, ziduri cu grafitti, etc.
Sedintele ''country'' - au loc de obicei in decoruri mai rustice,  campuri, ferme, etc. 
Sedintele ''creepy'' - se prefera locatiile mai misterioase gen cladiri parasite, ruine. Efectul lor mie una mi se pare remarcabil.
Sedintele ''extrem'' - pot fi de doua tipuri : locatie extrema sau actiuni extreme. In cazul al doilea consecinta acestor actiuni este o rochita de mireasa distrusa la propriu.
Sesiunile TTD pot fi individuale (o singura mireasa) sau colective (un grup mai numeros de miresici). Un TTD ''wet'' colectiv la care vor participa aproximativ 20 mirese va avea loc in August (s-au organizat ele ad-hoc prin intermediul unui forum).

Sunt sigura ca un aspect decisiv in a face sau nu aceasta sedinta il reprezinta banii. Pot sa va spun ca astfel de sedinte incep de la 200 euro (doar foto) si pot ajunge pana in jur de 5-600 pentru o sedinta foto-video.  Bineinteles ca preturile depind si de renumele si talentul furnizorilor implicati.

Din punctul meu de vedere aceste sedinte necesita dedicare de ambele parti ... ale aparatului de fotografiat/ camerei de filmat. Si cei care se afla in spatele obectivului cat si cei din fata lui trebuie sa se dedice total. Intreg procesul necesita creativitate pe de o parte si dezinvoltura pe de cealalta parte.

Acestea fiind zise va doresc spor in pregatiri !

luni, 23 septembrie 2013

Traditie vs. modernism, bani la nunta sau cadou?

"Cate bordeie, atatea obiceie", asta ca sa incepem cu un proverb arhicunoscut care spune multe. Oare catre ce anume ne vom mai indrepta? Stand eu asa intr-o zi si gandindu-ma la ce era lumea odata si care erau obiceiurile vremurilor, m-a trasnit o idee. De fapt, mai mult o amintire. Mi-am adus aminte cum se facea atunci cand erai invitat la o nunta si care erau obligatiile tale de bun mesean. Gandul, sau mai bine zis "amintirea" cu pricina, mi-a venit in cap, cand intr-o zi, din intamplare, am dat peste o "lista de nunta". Da, exact asa cum ati citit. Si nu orice fel de lista, ci o lista pentru cadouri extrem de elaborata si de bine pusa la punct.

Se pare ca "modelul american" ne-a invadat si noua teritoriul, aducand cu el fel si fel de influente care mai de care mai bizare. Dar haideti sa lamurim mai intai care-i treaba cu lista asta si de ce nu mai dau oamenii clasicul dar de nunta, adica banii.

Cadourile de nunta reprezinta o situatie delicata atat pentru invitati, cat si pentru miri. Exista doua modalitati in care invitatii pot oferi cadouri mirilor: darul, adica banii (nunta cu dar) sau lista de mariaj. Cea de a doua varianta, mai putin intalnita pe meleagurile noastre, este o modalitate mai speciala de a face un dar mirilor si un obicei mai mult occidental.

Lista de mariaj, pe numele ei adevarat, reprezinta o alternativa pentru cadourile practicate in tarile europene si in occident. Mirii intocmesc o lista cu lucrurile care considera ca le sunt necesare si le trec pe aceasta foaie "magica". Aceasta este fie tinuta de parinti, fie de un magazin specializat in domeniu. In invitatiile adresate persoanelor participante la nunta, se regaseste o astfel de lista sau se gasesc date de contact unde pot lua la cunostinta despre ea. Daca unele obiecte sunt mai scumpe, pot contribui la cumpararea lor mai multi invitati. Avantajul este ca nu exista riscul repetarii. Odata achizitionat un produs, el este bifat.

Totusi, aceasta strategie implica mai multe lucruri. Trebuie amenajat un loc special pentru depozitarea cadourilor daca acestea se primesc la restaurant. Daca nu, trebuie stabilita o alta locatie ca, de exemplu, casa miresei, iar cadourile trebuie aduse inainte de plecarea mirilor la biserica.

Mirii au, la randul lor, obligatia de a multumi fiecarui invitat in parte pentru cadouri si, de asemenea, de a face si ei la randul lor cadouri, socrilor, nasilor, domnisoarelor si cavalerilor de onoare. Cadourile mirilor au, de cele mai multe ori, valoare sentimentala si legatura cu nunta.

Cadourile de nunta pot fi aduse si in alta zi decat cea a nuntii. Insa de cele mai multe ori oamenii asociaza lista de mariaj cu darul de nunta. Atentie! Cadoul de nunta nu inseamna obligatoriu ca va scuteste de "banii din plic". Banii se ofera in general la nunta, pentru a fi un mic ajutor pentru miri si pentru ca acestia sa acopere o mica parte din cheltuiala facuta. Desi nu sunteti obligat sa oferiti aceste sume, moral asa ar fi frumos. Odata ce ati acceptat participarea la o nunta, trebuie sa va asumati aceste responsabilitati.

Dar ce se intampla insa cu mirii? Chiar atat de bogat este poporul roman, sau ma rog, o parte din el, incat sa isi permita sa faca o nunta "fara dar"? Sa nu uitam ca, dimineata, cand se incheie socotelile, nu ii poti plati restaurantului numarul de meniuri consumate cu un set de oale ori un cuptor cu microunde sau un aspirator. Oamenii au nevoie de bani!

Nu este o gluma faptul ca in ziua de azi o nunta se realizeaza prin sacrificii imense facute atat de cei doi miri, cat si de familiile acestora. Nu mai trebuie sa spunem ca nici pentru invitati lucrurile nu stau chiar roz. A merge la o nunta, unde trebuie sa scoti cel putin 200 de euro din buzunar, este totusi o gaura in bugetul familiei. Unde mai pui ca ai vreo patru-cinci nunti pe an si te-ai aranjat. Adio vacante, concediu, cumparaturi sau mai stiu eu ce. Poate ca, la unele nunti ne scuzam politicos, la altele disparem ca magarii in ceata sau, pur si simplu, spunem verde in fata ca nu avem bani. Insa mai sunt si acele nunti la care mergem de nevoie, din obligatie ori de rusine.

Sunt prietenii foarte apropiati, rudele sau invitati care au fost si ei la propriile noastre nunti. Ar fi lipsa de bun simt sa ne facem nevazuti in cazul acestora. Nici pentru alte "personalitati" importante din cadrul nuntii nu e usor. Sa fii nas in ziua de azi presupune o "abtinere" de la toate celelalte lucruri pe o perioada de timp bine stabilita. Cum asa? Pai daca stam sa facem doar un m
ic calcul din ochi vedem ca cel putin 1000 de euro se duc numai pe haine, ca deh, esti nas si nu te poti prezenta oricum. Daca urmam traditia intocmai, atunci trebuie sa cumparam si cele necesare miresei, asta insemnand voal si coronita (diadema). Daca mireasa este vreo "fitoasa" si a pus ochii fix pe cel mai scump voal din magazin, aia e, trebuie sa il cumperi ca nu ai ce sa faci. Doar nu preferi sa refuzi si sa ii spui sa si-l cumpere singura. Dar stati, calculele nu se termina aici! Urmeaza lumanarile si taxa bisericii, extrem de costisitoare in ziua de azi, mai ales la bisericile "celebre". Se stie clar ca nasul are aceasta obligatie. Si uite asa toate aceste lucruri de mai sus adunate, exceptand banii pe haine, te mai duc undeva la aproximativ 500 de euro cel putin.

Urmeaza darul de masa, care trebuie sa fie consistent ca doar nu poti da la fel ca ceilalti nuntasi. Si aici trebuie sa cotizezi cu cel putin 500 de euro, asta in cazul in care nunta se tine intr-un restaurant decent. Daca mergi pe la te miri ce localuri luxoase, atunci asteapta-te chiar la 1000 de euro. Ca sa nu mai spunem ca exista si nasi mai darnici care, pe langa darul de nunta, mai fac finilor si un cadou ce consta, de cele mai multe ori, intr-un obiect decorativ, pretios sau nu, un electrocasnic ori vreun cadou personalizat. Nunta in ziua de azi a devenit o corvoada. Pentru o astfel de distractie, s-ar putea sa scoti din buzunar 2000-2500 de euro fara nici un fel opreliste.

Asadar sa revenim la oile noastre si la nuntile care se schimba de la an la an si care atrag dupa sine fel si fel de obiceiuri si traditii imprumutate. De la organizarea nuntii in aer liber cu tot cu altar, pana la obiceiuri precum "something old, something new, something borrowed, something blue", si ca sa sfarsim cu mancarea fusion si alte nebunii "miscatoare" de prin farfurie, lumea a pierdut limita.

De altfel, cum poti sa il inviti pe "tataie" de la tara care a venit maxim de doua ori in viata lui "la oras" si sa ii pui in farfurie melci, caracatita si creveti? Este adevarat ca meniul se realizeaza tinand cont de marea majoritate a celor ce vor fi prezenti, insa cu toate astea sa nu uitam ca suntem un popor roman cu alte traditii si obiceiuri culinare. Pai si atunci, oameni buni, cum sa stie tataie si mamaie si mai stiu eu ce baba de la tara sa isi prinda ea sushi-ul pe care tocmai urmeaza sa il ingereze, cu betisoarele? O sa se spele cu totii in farfuria ta cu mancare si or sa plece cu burtile lipite de sira spinarii.

Dar de ce fac compatriotii nostri romanasi toate chestiile astea? Raspuns simplu si adevarat: din snobism! Nu uitati ca romanu' prefera sa doarma in garsoniera, dar sa aiba bolidul parcat in fata blocului. Nu conteaza daca masina e mai scumpa decat casa, ce importanta are? Are el masina? Are! Cam asa sta treaba si cu meniurile la nunti. In plus, daca exista la nunta vreo doua trei persoane mai importante, mirii trebuie sa le multumeasca pe acestea si sa faca impresie buna in fata lor, de parca toti ceilalti nu ar mai exista. Si chiar daca acestea ar fi gusturile mirilor nu se cade sa iti faci un meniul dupa preferintele tale, la fel cum nu se cade sa pui numai ce muzica iti place tie, indiferent ca esti house-er, rock-er ori orice altceva.

Oamenii merg in ziua de azi pe profit. Si cum a face nunta inseamna a strange bani din timp pe o perioada foarte lunga, a te stramtora si a face sacrificii, foarte multi se gandesc ca vor achita macar o parte din chetuieli cu banii scosi de la invitati. Cum bine stim care este obiceiul, majoritatea celor ce se prezinta la o nunta, dau ca dar de nunta mirilor bani in plic. Darul trebuie sa acopere meniul si sa fie un pic mai multi tocmai pentru a da un mic ajutor proaspetilor insuratei. Ca doar vorba aceea, cine nu are bani sa stea acasa. Sau poate ca, cine stie, pana la noi reglementari vor putea plati cu POS ori in bonuri de masa, de ce nu?