Se afișează postările cu eticheta dress. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta dress. Afișați toate postările

joi, 20 martie 2014

Ce să contina poşeta de mireasă?

Toate miresele îşi doresc o nuntă perfectă, dar cu toate emoţiile şi agitaţia Zilei Z e posibil să apară mici accidente care îţi pot strica planurile dacă nu eşti pregătită să le faci...
Tocmai de accea e bine ca poşeta de mireasă să fie nu doar o completare a ţinutei tale, ci să găzduiască şi un kit de urgenţe mai mult decât util. El te va ajuta să scapi de stres în caz că ţi se scurge machiajul, ţi se pătează sau se descoase rochia, ţi se agaţă dresurile, etc. Aşadar, iată ce ar trebui să conţină trusa de urgenţă a unei mirese:

1. O mică trusă de cusut, cu ac, ac de siguranţă, şi aţă de culoarea rochiei.

2. Aţă dentară şi dropsuri mentolate pentru momentele când va trebui să zâmbeşti în faţa aparatului foto şi să-ţi întâmpini invitaţii.


3. Un lac de unghii incolor pentru cazul în care îţi agăţi dresurile şi „se duce” firul, plus un lac de unghii în culoarea pe care o porţi ca să-ţi poţi reface rapid manichiura dacă e nevoie.

4. O a doua pereche de dresuri.

5. O trusă de machiaj care să conţină o pudră, ruj şi farduri ca cele pe care o foloseşti la machiaj, puţin demachiant pentru cazul în care îţi curge rimelul, un parfum şi o oglindă mică.

6. Unghieră şi pilă de unghii – le foloseşti dacă ţi se rupe o unghie.

7. Şerveţele umede şi uscate ca să-ţi ştergi lacrimile, transpiraţia sau să te curăţi pe mâini. Şi un gel dezinfectant poate fi util.

8. Medicamente – nu se ştie când te apucă o durere de cap sau stomac, aşa că e bine să ai la tine un calmant mai puternic, un antiacid pentru stomac, antihistaminice dacă ai probleme cu alergiile şi leucoplast pentru eventualele bătături de la pantofi.

9. O forfecuţă mică

10. Bandă dublu adezivă – poate că pare exagerat, dar nu se ştie când ai nevoie de ea. Poate fi foarte utilă în anumite cazuri.

11. Clame de păr simple şi fixativ pentru cazul în care îţi iese o şuviţă din coc în timp ce dansezi sau îmbrăţişezi invitaţii.

12. Pentru eventualele pete pe rochia de mireasă, gospodinele cu experienţă recomandă să ai la tine puţină cretă albă. Cu ea poţi să acoperi imediat urmele micilor accidente.

13. Beţişoarele de urechi îţi pot fi utile la refacerea machiajului.

Probabil că toate acestea nu vor încăpea într-o geantă mică. În acest caz, ţine în geantă lucrurile care sunt neapărat necesare, de exemplu şerveţelele, dropsurile mentolate, produsele de machiaj, iar pentru restul trusei de urgenţă găseşte un port fard mai mare şi ai grijă să-l ai mereu la îndemână în ziua nunţii.

joi, 6 martie 2014

Trash The Dress

Voi incepe acest articol amintindu-mi de vremea cand eram mai mica, o copila naiva care visa ca Fat Frumos va veni calare pe un cal alb si ca acesta o va face mireasa lui. Incercam mereu sa imi inchipui cum voi arata, cum va fi rochia aceea imaculata. Tin minte ca la un moment dat,  in timpul unei expeditii in podul bunicilor am gasit  rochia de mireasa a mamei. Bineinteles ca timpul o ingalbenise si moliile probabil facusera vreun party... dar rochia era inca superba. M-am gandit atunci ca povestea acesteia e trista... o rochie atat de speciala si totusi ''de unica folosinta''.  

    Acum nu imi mai fac griji. Am aflat intre timp ca Fat Frumos nu stie sa calareasca, iar chestia cu rochia nu e chiar asa de simpla.
    Cautarea rochiei de mireasa este o parte foarte emotionanta din procesul de planificare a nuntii. Probezi zeci de rochii, pierzi ore intregi privind reviste, vitrine, proband ... insa nu conteaza. Sentimentul pe care il ai atunci cand te privesti in oglinda si ai certitudinea ca asta e ! ... ''ca sunteti facute una pentru cealalta'' ... e minunat (asa mi s-a spus). Bineinteles ca acum vorbesc din auzite , insa sunt convinsa ca asa si e.


    Am aberat putin si m-am indepartat de la tema articolului.
    Vestea buna este ca in ultimul timp miresele au inceput sa nu mai poarte rochia de mireasa doar in ziua nuntii, ci si cu alta ocazie. Este vorba de deja cunoscuta sedinta Trash the Dress ( sau cum spun eu Sa Terfelim Rochia).



    Trash The Dress este un ritual american la origini, dar care a fost imprumutat mai apoi in toata lumea, inclusiv la noi. Putem sa ii spunem Aftershoot, Rock the dress, "Demiresizare" ... ideea este ca acesta sedinta foto-video are un farmec aparte, in urma ei rezultand materiale foarte artistice, expresive si neasteptate. Este vorba de creare nu de distrugere. Rochia poate fi doar murdarita, udata, rupta chiar ... dar nu este obligatoriu. Se pot face si sedinte TTD "curate". Eu vad acest ritual ca pe o ocazie de a te mai bucura odata rochia de mireasa si mai ales ca pe o materializare a emotiilor si sentientelor din spatele rochiei, o refulare a tensiunilor din ziua nuntii.


    Multe voci sustin ca acest trend a luat nastere prin 2001 la Las Vegas, unde fotograful John Michael Cooper a inceput sa faca fotografii ce contrastau eleganta miresei cu diversele locatii neobisnuite. Wikipedia spune ca ideea de a ''trashui'' rochia dateaza de prin 1998 cand in serialul Sunset Beach a fost filmata o scena in care Meg Cummings a intrat imbracata in ocean pentru a-si distruge rochia. Am preluat si noi fenomenul acum vreo 2-3 ani, nu cred (nu am aflat cel putin) ca exista vreun forograf care sa isi fi asumat titlul de ''Primul care a facut Trash The Dress in Romania''.  La ora actuala majoritatea fotografilor profesionisti propun astfel de sedinte.


Sedintele presupun locatii neobisnuite & deosebite. O sa incerc mai jos sa fac o clasificare simpla :
Sedintele ''wet'' - cele mai populare. Presupun locatii cu apa (mlastina, lac, ocean, mare). 
Sedintele ''urban'' - cred ca ocupa locul 2 la popularitate. Sunt cele mai accesibile si pot fi folosite orice locatii din orase : locuri de joaca, poduri, alei, cimitire de masini, ziduri cu grafitti, etc.
Sedintele ''country'' - au loc de obicei in decoruri mai rustice,  campuri, ferme, etc. 
Sedintele ''creepy'' - se prefera locatiile mai misterioase gen cladiri parasite, ruine. Efectul lor mie una mi se pare remarcabil.
Sedintele ''extrem'' - pot fi de doua tipuri : locatie extrema sau actiuni extreme. In cazul al doilea consecinta acestor actiuni este o rochita de mireasa distrusa la propriu.
Sesiunile TTD pot fi individuale (o singura mireasa) sau colective (un grup mai numeros de miresici). Un TTD ''wet'' colectiv la care vor participa aproximativ 20 mirese va avea loc in August (s-au organizat ele ad-hoc prin intermediul unui forum).

Sunt sigura ca un aspect decisiv in a face sau nu aceasta sedinta il reprezinta banii. Pot sa va spun ca astfel de sedinte incep de la 200 euro (doar foto) si pot ajunge pana in jur de 5-600 pentru o sedinta foto-video.  Bineinteles ca preturile depind si de renumele si talentul furnizorilor implicati.

Din punctul meu de vedere aceste sedinte necesita dedicare de ambele parti ... ale aparatului de fotografiat/ camerei de filmat. Si cei care se afla in spatele obectivului cat si cei din fata lui trebuie sa se dedice total. Intreg procesul necesita creativitate pe de o parte si dezinvoltura pe de cealalta parte.

Acestea fiind zise va doresc spor in pregatiri !

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

MY WEDDING DRESS

   Vanatoarea Rochiei Mele de Mireasa, este o Poveste de Printesa, din care lipseste doar calul alb al Printului...

  Am visat la acest moment unic, o viata intreaga, sa imbrac Rochia Alba de Mireasa, sa port un voal lung, lung, lung si sa fiu cea ma implinita!

  In momentul in care am pasit in Showroom-ul Salonului Maria, am fost primita cu atata familiaritate si am fost tratata de parca as fi fost Singura Care Urma sa fie Mireasa...

 

  Am fost condusa in camera Oglinzilor, unde mi s-au oferit toate informatiile pretioase,  despre ce inseamna Achizitionarea Rochiei de Mireasa, Inchirierea...

   La aratarea "cartilor pe fata", a fost foarte simplu! Am stiut dintotdeauna, care este modelul de rochie pe care vreau sa-l imbrac o singura data in viata, STILUL PRINCESS!!! Si aici, as dori sa fac o paranteza si sa o citez pe Nasa Mea, care spune "Rochia de mireasa, trebuie sa fie ceva UNICAT! Astfel model de rochie sa nu mai porti vreodata!"

  Am ales designul rochiei si am fost invitata sa intru la cabina proba, in primul rand am incaltat pantofii si m-am lasat cuprinsa de euforia momentului, si am inchis ochii pentru o secunda, pentru a "simti" ceea ce am asteptat de o viata !!!

  Mi s-a aranjat rochia, doamnele consiliere, m-au aranjat, dichisit si m-au indrumat spre sala oglinzilor... Acolo a avut loc magia! Cand m-am privit in oglinda, nu imi venea sa cred... Eu, Viitoare Mireasa... aratam de parca eram desprinsa din basme, iar totul a fost complet cand pe cap mi s-a asezat Voalul Biserica  si s-a "deschis" trena...

  M-am oglindit precum o fetita intr-o rochita, noua, noua si eram atat de incantata si de fericita!!! Efectiv radiam! 

  Am stiut ca este ceea ce cautam, in momentul in care am revenit la garderoba si nu vroiam sa o mai dau jos...

  Si aceasta este Povestea Alesei Mele - Rochia de Mireasa Princess Style...

  Sunt sigura ca fiecare viitoare mireasa, va simti cand isi gaseste rochia de mireasa, fie prima rochie probata - ca si in cazul meu, sau a 2a, sau a 10-a :-)... Gasirea rochiei de mireasa, o consider un moment UNIC, la fel ca si cand stii ca ti-ai gasit jumatatea, cand esti ceruta in casatorie, cand esti mireasa, in ziua nunti, cand te casatoresti la starea civila, cand afli ca esti insarcinata, cand cuprinzi prima data in brate bebelusul, pe care l-ai asteptat atatea luni de zile si ti l-ai imaginat...

   Restul este, DETALII... Va incurajez sa "savurati" fiecare moment al vietii, fie pregatirea nuntii, casnicia, sarcina, cresterea copilului...

   Pana la nunta noastra, mai este doar un pas, am sa va las niste mostre de la "gasirea rochiei de mireasa", am sa revin cu invitatiile si cu multe alte lucruri interesante.. stay close !