marți, 24 decembrie 2013

CHRISTMAS TIME

Masa de Craciun trebuie sa se incadreze spiritului de Sarbatori, indiferent daca este servita in familie sau cu un numar mare de musafiri si prieteni.

Decoratiunile pentru masa din seara de Craciun contribuie la o atmosfera cat mai placuta si calduroasa alaturi de cei dragi. Fie ca optezi pentru un stil traditional sau alegi o tematica, masa de Craciun trebuie sa fie una speciala, simpla si eleganta in acelasi timp.
Stilul traditional
Pentru a fi in spiritul Craciunului, culorile predominante de verde si rosu se vor regasi la nivelul fetei de masa, al veselei sau al servetelor. Poti alege fie o fata de masa in tonuri inchise de verde si rosu, fie una alba, cu dungi verzi si rosii pentru un aspect mai luminos. Daca masa pe care veti servi cina este din lemn, puteti inlocui fata de masa cu suporturi de farfurii colorate in aceleasi nuante.
In centrul mesei, plasati un ghiveci cu Poinsettia sau “Steaua Craciunului”, ori lumanari festive inconjurate de coronite din brad si flori. Vascul si conurile de brad uscate dau si ele un aspect aparte, de sarbatoare.
Daca deja fata de masa si centrul sunt puternic colorate in verde si rosu, atunci vesela si servetele pot fi cat mai simple, intr-o singura culoare, de preferat alb sau crem.  Daca fata de masa este verde, puteti aseza in fata fiecarui invitat servetele rosii, pentru un contrast atractiv. Inelele pentru servetele ar putea ramane in culoarea fetei de masa ori pot fi aurii.

Cu tematica
Daca vrei sa pregatesti o masa diferita fata de cele din anii trecuti, atunci ai la alegere tematica de iarna, de Craciun sau pur si simplu una festiva si jucausa. Ai grija sa te gandesti intai la invitati si ceea ce le place si lor inainte de a decora masa intr-un fel sau altul. Daca tematica aleasa este una sezoniera, atunci culorile potrivite sunt auriu, argintiu si alb. Albastrul poate fi o pata de culoare apropiata de aceasta idee, dar nu obligatorie.
In acest caz, fata de masa poate reflecta o nota personala daca incercati sa o decorati in stil propriu, eventual cu ajutorul prichindeilor din familie. Cativa fulgi de nea din material alb pot fi cusuti pe o fata de masa ori cateva figurine desenate cu ajutorul unor vopsele pentru tesaturi sunt secretul pentru a-i incanta pe musafiri cu originalitatea si imaginatia proprie.
Ciucuri argintii, lumanari albe si globulete de aceeasi culoare pot impodobi cu succes si simplitate masa de Craciun. De aceasta data, vesela poate sa scoata din monotonie decorul alb prin nuante de albastru, asortate eventual cu servetele de aceeasi culoare. Inelele pentru servetele vor ramane in acest caz aurii sau argintii, in functie de celelalte elemente de pe masa.
Daca tematica aleasa este una mai jucausa pentru o cina de Craciun cu copii, atunci decoratiunile trebuie sa capete mai multa culoare, iar elementele de ornament din centrul mesei pot fi inlocuite cu boluri cu dulciuri sau bomboane, legate cu fundite rosii sau verzi.

Masa – bufet
Exista, desigur, si varianta unei cine de Craciun neconventionale, organizata sub forma de bufet. Lipsa de spatiu pentru un numar mare de invitati asezati la masa ori pur si simplu dorinta de a crea o atmosfera mai destinsa pot duce la aceasta optiune. Secretul unui astfel de aranjament consta in folosirea unor decoratiuni inalte, care sa se evidentieze printre platourile cu mancare, dar care sa nu ocupe prea mult loc pe masa.
Poti opta sa mergi pe o singura culoare sau poti imbina mai multe nuante de sezon, precum verde cu rosu sau albastru cu argintiu. O fata de masa in tonuri inchise poate fi preferata pentru a masca eventuale pete de grasime care se vor forma accidental, dar important este sa decorezi cu atentie si gust marginea cu ciucuri, clopotei sau broderii.
Lumanarile inalte si subtiri nu trebuie sa lipseasca, iar tacamurile pot fi infasurate in servete festive de material, legate cu o panglica de satin. O vaza inalta, cu flori de sezon si cregute de brad poate iesi usor in evidenta in acest decor.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu