miercuri, 16 aprilie 2014

Pălării şi voalete pentru mirese sofisticate

Vrei să fii o mireasă „altfel”? Renunţă la voalul tradiţional şi pune-ţi pe cap o pălărie sau o voaletă, accesorii care te transformă într-o mireasă non-conformistă şi sofisticată.

Voaleta, pentru mirese sofisticate


Orice model ai aleage, voaleta îţi aduce un aer de mister şi senzualitate. Cu aspectul său sofisticat, acest accesoriu este rezervat mireselor care nu se tem să iasă în evidenţă.

În mod normal, voaleta s-ar alege la sfârşit, după ce te-ai decis în privinţa rochiei, dar există şi mirese care se îndrăgostesc de o voaletă şi îşi construiesc întreaga ţinută în jurul ei. Deşi este un accesoriu original şi sofisticat, voaleta nu îţi limitează alegerile în ce priveşte rochia.

Se potriveşte la o rochie de mireasă vintage, dar intră într-un contrast plăcut şi cu o rochie modernă, fie lungă şi glamour, fie scurtă.  

Voaleta este de fapt un voal foarte scurt, cel mult până la bărbie, care acoperă toată faţa sau doar un obraz. Poate fi prinsă de o floare, un pieptene de păr sau de o pălărie vintage. Dacă nu îţi plac nici florile, nici pieptenii şi nici pălăriile, există totuşi o opţiune: voaleta „bandeau”, care se prinde la tâmple cu câte o agrafă mică şi acoperă doar faţa, ca o mască.

Iar dacă nu vrei să-ţi ascunzi un chip frumos sau un machiaj sofisticat poţi alege o voaletă foarte scurtă, mai degrabă o bucată mică de voal, care îţi acoperă fruntea şi poate un ochi.

Oricum, la petrecere îţi poţi scoate voalul, păstrând doar accesoriul de care a fost prins.

Deşi este mult mai uşoară decât un voal propriu-zis, s-ar putea ca şi voaleta să fie puţin incomodă în timpul petrecerii, mai ales când trebuie să-ţi săruţi invitaţii.

Dacă ai de gând să-ţi scoţi voaleta, nu uita să menţionezi asta când ţi se aranjează părul.

Pălăria, accesoriu pentru multe stiluri


Vintage, romantic, modern, rustic, extravagant, sunt numai câteva din stilurile la care se potriveşte o pălărie, un accesoriu la fel de original ca şi voaleta, rezervat mireselor cărora nu le lipseşte curajul.

Miresele romantice sau care au ales o locaţie rustică pentru petrecerea nunţii pot purta pălăria cu boruri largi, accesorizată sau nu cu flori sau voal. Contribuie la un look original, însă e adevărat că sunt puţin incomode din cauza borurilor largi, care te deranjează când trebuie să îmbrăţişezi un invitat. Aşa că cere o coafură care îţi va permite să-ţi scoţi pălăria la petrecere.

Mult mai comodă, dar şi mai greu de asortat este pălăria mică, fără boruri, în stilul anilor ’30.
Se aşază pe creştetul capului, iar de ea se poate prinde o voaletă.
Puţine mirese mai aleg pălăriile cloş, cu borurile lăsate, care acoperă fruntea şi ascund machiajul.

Dar dacă vrei să fii cu adevărat specială şi nu-ţi lipseşte curajul, poartă în ziua nunţii un joben.
În mod clar, nu este pentru miresele clasice dar dacă eşti genul extravagant şi vrei să rămâi pentru totdeauna în amintirile invitaţilor, jobenul este accesoriul ideal.
Se potriveşte nu numai rochiilor extravagante, ci şi celor simple şi poate fi accesorizat cu o voaletă sau chiar un voal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu