Tortul colorat
Uimeşte-ţi invitaţii cu un tort colorat, contrastând plăcut cu nuanţele pale specifice decorului de nuntă.
Ai de ales între flori colorate (inclusiv naturale)
aplicate pe tort, elemente comestibile colorate sau chiar glazură în mai
multe culori.

Tort de nuntă decorat cu negru
Dacă nunta ta este prea elegantă pentru torturile de
mai sus, optează pentru o combinaţie de alb şi negru. Detaliile negre –
fie ele şi mure aplicate pe fiecare etaj al tortului – aduc o pată de
culoare, dar combinaţia rămâne totuşi elegantă.

Tort de nuntă asimetric
La fel de amuzant, tortul asimetric dă impesia că
„stă să cadă”. De fapt, nu există acest risc, însă tortul rămâne unul
original şi ieşit din tipare.

Tort de nuntă din brioşe
Tortul din brioşe este mai comod de transportat şi
mai uşor de servit. Trebuie doar să ceri aşezarea brioşelor pe un platou
de tort şi să alegi pentru el cel mai frumos decor. Desigur, brioşele
pot fi toate la fel sau diferite ca decor, culoare sau reţetă.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu