În unele ţări, ambii parteneri poartă inele
de logodnă asemănătoare, pe când în altele, doar femeia îl primeşte, fie
în momentul când este cerută în căsătorie, fie la scurt timp după.
În Statele Unite şi Mare Britanie, tradiţia spune că achiziţionarea unui inel de logodnă este responsabilitatea bărbatului, dar cuplurile moderne preferă să-l aleaga şi să-l plătească împreună, fiind o investiţie importantă şi un accesoriu care va rămâne pe degetul femeii toată viaţa.
În general, inelul de logodnă se poartă pe inelarul mâinii stângi. În unele ţări europene el se poartă pe dreapta sau se ţine pe mâna stanga până la nuntă, după care e mutat pe dreapta. Dacă şi bărbatul poartă un inel asemănător cu al femeii, în unele culturi nu se mai cumpără şi verighete.
Inelul, simbol al eternităţii
Se crede că inelele au fost folosite de mult timp ca
simbol al unei uniuni, datorită formei rotunde. Un cerc perfect,
neîntrerupt, fără început şi fără sfârşit a fost considerat simbol al
iubirii eterne, care nu se termină niciodată. Nu se ştie cine a dat
startul tradiţiei, dar sunt bănuiţi grecii, romanii şi egiptenii. La
început, inelele erau făcute din elemente vegetale şi din piele,
simbolizând nu numai uniunea cuplului, ci şi legătura lor cu natura.
Atunci, ca şi acum, inelul de logodnă se purta pe
inelarul mâinii stangi. Se credea că prin acest deget ar trece o venă
care duce direct la inimă, numită „vena amoris”.
Cu timpul, oamenii s-au orientat către materiale mai
rezistente. Fiin simbol al eternităţii era ciudat ca inelul să se
degradeze în câţiva ani. Romanii foloseau fierul, pe care îl considerau
cel mai rezistent material. Pentru ei, inelul nu era neaparat un simbol
al dragostei, ci un semn că femeia respectivă aparţine deja unui bărbat.
Lipsiţi de romantism erau şi arabii, căci la ei inelul de logodnă nu era un simbol al dragostei eterne, ci o garanţie că femeia este fidelă. Arabii foloseau inele „puzzle”, realizate din mai multe cercuri, care se desfaăeau când erau scoase de pe deget şi numai cei pricepuţi - adică bărbaţii - ştiau să le asambleze la loc.
Inelul de logodnă din aur, dovadă a statutului
Preferinţa pentru matalele pretioase a apărut câteva
secole mai tarziu, când mirii doreau ca inelul să fie un simbol al
statutului lor şi o dovada că au resursele materiale necesare pentru a
întreţine o familie.
Probabil tot din acelaşi motiv au apărut inelele de
logodnă cu pietre preţioase sau semipreţioase. Pentru mult timp,
diamantele au fost prea rare şi prea scumpe ca să şi le permită oricine,
aşa că viitorii miri ofereau alte tipuri de pietre.
O tradiţie care încă se mai păstrează în unele ţări
spunea că fiecărei luni i se asociază o anumită piatră – ametist pentru
februarie, smarald pentru mai, rubin penru iulie, topaz pentru noiemerie
– iar mirii alegeau piatra în funcţie de luna nunţii, a logodnei sau
dupa data naşterii unuia dintre ei.
Primul inel de logodnă cu diamant
Se pare că primul inel de logodnă cu diamant a fost
dăruit în 1477 de un duce austriac. Nu se cunosc multe date despre
bijuterie, dar se ştie că pe atunci diamantelor li se atribuiau puteri
magice.
Din secolul XIX, când s-au descoperit zăcăminte
mari de diamante, inelele accesorizate cu această piatră au deveni mai
accesibile şi tot mai multe mirese au început să primească inelul de
logodnă cu diamant.
Coloniştii americani, care erau împotriva opulenţei
şi nu agreau bijuteriile, obişnuiau să dăruiască viitoarelor soţii câte
un degetar, considerat un simbol mult mai util. Dar femeile, cochete şi
pe atunci, preferau să scoată partea de jos a degetarului şi să- poarte
permanent ca inel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu