marți, 5 august 2014

Accesorii de păr pentru mirese

Dacă ţi-ai ales coafura perfectă pentru ziua nunţii, accesoriile potrivite vor fi cireaşa de pe tort. Află ce opţiuni ai şi cum să-ţi alegi accesoriile după forma feţei.

Unii spun că e mai bine să-ţi alegi întâi coafura şi apoi accesoriile, alţii că ordinea corecta este inversă. Până la urmă, decizia îţi aparţine căci depinde la ce ţii mai mult. Dacă vrei neapărat o anumită coafură, va trebui să-ţi găseşti accesoriile potrivite pentru ea, iar dacă te-ai îndrăgostit de o agrafă sau ţii neapărat să ai în păr o floare naturală, stilistul tău va trebui să-ţi adapteze coafura.

Cert este că orice ai alege, e nevoie de o „repetiţie” cu puţin timp înainte de nuntă pentru a vedea dacă accesoriile se potrivesc coafurii şi chipului tău.
Ţine cont că voalul îţi limitează opţiunile privind accesoriile, iar tiara în general le cam exclude. Dacă faci astfel de combinaţii rişti să ai o coafură prea încărcată

Ce accesorii pentru păr poţi alege


În afară de tiară şi voal, ai la dispoziţie multe alte accesorii, numai bune să înfrumuseţeze o coafură de mireasă.

La o coafură complicată, ce are nevoie şi de susţinere poţi să foloseşti accesorii şi utile, şi frumoase: ace de păr sau agrafe. Acele pot avea în vârf pietre, cristale, perle sau flori, dar şi agrafele pot să aibă astfel de detalii.

Pietenii de păr pot fi la fel de utili pentru unele coafuri, dar dacă au aplicaţii reprezintă şi un plus din punctul de vedere al aspectului.

Totuşi, multe mirese aleg accesorii mai deosebite, cum sunt florile de păr, fie naturale, fie artificiale. Se potrivesc la o rochie romantică sau retro.
Iar dacă vrei să fii cu adevărat deosebită, caută un accesoriu format din pene.

Alege-ţi accesoriile în funcţie de forma feţei


Orice gusturi ai avea în materie de accesorii, ar fi bine să ţii cont şi de forma feţei tale. Dacă ai chipul rotund sau un pic mai plin, nu sunt indicate florile, penele sau alte accesorii „pufoase”. Mai degrabă ţi s-ar potrivi o tiară, care să alungească faţa sau accesorii cu forme unghiulare. Merg foarte bine şi clamele simple sau pieptenii asortaţi la un coc înalt.

Florile sunt mult mai potrivite dacă ai faţa pătrată şi maxilarul puternic. Indiferent că sunt artificiale sau naturale, florile de păr îndulcesc conturul feţei şi distrag atenţia de la un maxilar pătrat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu