joi, 10 ianuarie 2013

Cererea in casatorie

Se spune ca atunci cand gasesti persoana pe care o doresti langa tine toata viata, vei stii. Insa, cand stii cu adevarat ca a venit vremea sa o ceri in casatorie? Sa fie clar, cererea in casatorie este un lucru care intra pe domeniul barbatilor. Atunci cand esti constient de faptul ca o iubesti cu adevarat, cand nici o femeie nu mai conteaza pentru tine, cand stii ca te iubeste si ca va fi un parinte bun, cand simti ca ea este cel mai bun prieten al tau, cand orice fel de indoiala a disparut, si cand esti constient de faptul ca ai putea sa petreci o viata alaturi de aceasta persoana, atunci este timpul sa propui.
Cererea in casatorie este un lucru care trebuie planificat dinainte, asa ca sa incepem cu niste pasi esentiali. In primul rand, atunci cand ii propui sa devina sotia ta, trebuie sa cunosti raspunsul. Trebuie sa fii sigur pe ceea ce aveti, pentru ca refuzarea unei asemenea cereri poate zdruncina si destrama o relatie. Bazandu-te pe faptul ca trebuie sa o cunosti indeajuns de bine ca sa ii propui sa devina sotia ta, poti sa faci acest lucru in intimitatea voastra sau in public (restaurant, in familie, intre prieteni, etc.). Daca este o persoana mai introvertita sau mai retrasa, este mai bine sa ii propui in intimitatea voastra, intr-un mediu in care ea se simte confortabil si cu care este familiarizata. In caz contrat, poti opta pentru o cerere in casatorie in public, inconjurati de persoanele apropiate, intr-un mod inedit (in timpul unui eveniment, la microfon, sa poata auzi toata lumea; sa ii scrii pe cer cu un avion; etc.) sau intr-un mod clasic (in timpul unei mese in familie, la un toast, etc.).
Inainte de a face propunerea, discuta cu tatal ei si intreba-l pe el prima oara. Chiar daca raspunsul ei este cel care conteaza, binecuvantarea parintilor este intotdeauna binevenita. Evident, vorbim despre acest lucru in cazul in care viitoarea mireasa are o relatie apropiata cu parintii ei.
Pentru a fi sigur ca va cunoasteti indeajuns de bine unul pe altul si ca nu intampinati dificultati in a fi confortabili unul in prezenta celuilalt, propune-i sa locuiti impreuna inainte de a va casatori. Foarte multe divorturi ar putea fi evitate daca cuplurile s-ar gandi in avans la acest lucru, pentru ca, sa fim seriosi, nu mai suntem pe vremea bunicii, atunci cand asa ceva era un fapt condamnat de societate.
Trebuie sa crezi cu tarie in sentimentele ei pentru tine. Este necesar sa stii ca este si va fi alaturi de tine in orice situatie, ca ii oferi ceea ce isi doreste si ca se simte confortabil in pielea ei atunci cand este in preajma ta. Daca nu stii la ce sa te astepti atunci cand ii vei propune sa devina sotia ta, inseamna ca nu o cunosti indeajuns de bine si poate ar trebui sa mai astepti.
Inelul este un element esential atunci cand vine vorba de acest eveniment important, pentru ca noi, ca si fete, am vazut mult prea multe filme romantice si , fiecare dintre noi ne dorim o propunere ca la carte, chiar daca nu vrem sa admitem uneori acest lucru. Inainte sa cumperi inelul, intereseaza-te care este genul care ii place si pe care si-l doreste. Incearca sa respecti si sa te ghidezi dupa acest lucru; ofera-i inelul de vis, dar ai grija sa se incadreze intr-un buget pe care ti-l porti permite( nu este cazul sa te intinzi dupa inelul visurilor ei, daca acesta este cel al ducesei Kate Middleton).
Atunci cand va veni momentul sa o ceri in casatorie, este bine sa ai in vedere urmatorii pasi:
  • Intotdeauna ingenuncheaza atunci cand propui
  • Repeta de cel putin 2-3 ori discursul inaintea propunerii, deoarece nu iti doresti sa iti pierzi ideile in momentul crucial, avand in vedere amalgamul de emotii la care vei fi supus
  • Replicile propunerii trebuie spuse inaintea sintagmei “Vrei sa fii sotia mea?”, deoarece odata ce ai spus acest lucru, este tot ce isi va aminti, si nimic din ce ai spus dupa acest moment nu va mai conta
  • NU UITA SA II PUI INELUL PE DEGET!!! (dupa ce spune ‘DA’)
  • Planuieste sa petreceti timp impreuna, doar voi doi, dupa momentul propunerii
Asadar, dragii mei, fiti siguri ca acesta este lucrul pe care vi-l doriti si pe care si-l doreste si ea; planuiti din timp cererea in casatorie si nu uitati sa fiti originali, deoarece cea mai frumoasa propunere este cea care vine din inima si care va reprezinta ca si personalitate. Va doresc succes, si casa de piatra!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu