marți, 15 ianuarie 2013

Torturi regale de excepţie. Care îţi place?

De la numărul de spectatori şi până la valoarea cadourilor, nunţile regale s-au întrecut în recorduri şi excentricităţi, iar tortul nu face excepţie de la regula nescrisă.
Se spune că tortul de la nunta regală din Monaco ar fi eclipsat-o până şi pe frumoasa Charlene Wittstock. Este greu de crezut la cum a radia prinţesa de Monaco în ziua nunţii cu Albert al II-lea, însă desertul de cinci etaje chiar a stabilit recordul de cel mai mare tort regal din istoria Casei Regale din micul Principat.

Deşi nu a fost prefigurat să fie un eveniment extravagant, nunta dintre Albert al II-lea şi Charlene a fost mult mai fastuoasă decât cea dintre Prinţul Rainier şi Grace Kelly, fiind cea mai costisitoare nuntă regală organizată în Monaco în ultimul secol.

În ce priveşte tortul, prinţii de Monaco şi-au asigurat supremaţia şi în faţa proaspeţilor însurăţei regali ai Marii Britanii, Prinţul William şi Kate Middleton.

Tortul impresionant în cinci etaje a fost din frişcă şi ciocolată albă, decorat cu flori şi cu o scoică din glazură în vârf.

Cât despre desertul special cu care Casa Regală Britanică şi-a servit oaspeţii, acesta a fost preparat în mare secret după gusturile copilăriei celor doi miri. Deşi pierde la înălţime în faţa celui de Monaco, desertul regal britanic s-a servit din două torturi, conform pretenţiilor lui William şi Kate, care au dorit fiecare să guste din tortul copilăriei în ziua nunţii lor.

Cum toată nunta a stat sub semnul unei adevărate secretomanii, misterul tortului a fost, la rânsu-i, dezvăluit târziu de reprezentanţii Casei Regale Britanice.

Astfel, invitaţii au putut disfruta tort cu frişcă şi fructe, potrivit tradiţiei britanice, şi tort cu biscuiţi si ciocolată.

Primul dintre torturi i-a fost încredinţat unui celebru designer de torturi, Fiona Cairns, recunoscută pentru priceperea ssa în stisfacerea gusturilor exclusiviste.

Iată mai jos cum arată cele două torturi regale. Care îţi place mai mult?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu